Bărbat dispărut la Oteşani, găsit la Stăneşti după două zile de căutări

Un bărbat de 60 de ani, dispărut de la domiciliu în data de 13 august din localitatea Oteşani (Vâlcea), a fost găsit, ieri, pe raza comunei Stăneşti.
Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, la data de 14 august, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au fost sesizați de un bărbat din comuna Oteșani, județul Vâlcea, cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 60 de ani, a plecat în seara zilei de 13 august a.c. de la domiciliu, cu căruţa, și nu s-a mai întors.
Au fost demarate căutările începând cu ora 18:30, în data de 14 august, participând 11 politiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Sectiei 7 Maldaresti, Sectiei 8 Lapusata, Politiei orașului Horezu, precum și 3 jandarmi, 4 lucratori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Valcea si 12 voluntari. De asemenea, a fost folosit și cainele de urmă.
Rezultatul căutarilor a fost negativ, acestea fiind sistate, in jurul orei 23:00.
În dimineata zilei de 15 august, căutările au fost reluate, iar în urma verificărilor si investigațiilor efectuate, persoana dispărută a fost identificată pe raza comunei Stănesti, județul Valcea.
Bărbatul a fost condus la spital pentru examinare medicală. Din primele verificări a reieșit că acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni.