Rata şomajului în judeţul Vâlcea a scăzut în luna iulie
La sfârşitul lunii iulie, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 4,25%, mai mică cu 0,03 puncte procentuale faţă de luna anterioară. Totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie 2017 a fost de 7030 persoane. Din totalul șomerilor înregistrați, un număr de 3099 erau femei.
La sfârșitul lunii iulie 2017, din totalul şomerilor înregistraţi, 1706 persoane au fost indemnizate şi 5324 neindemnizate.
Pe medii de rezidenţă, în judeţul Vâlcea, numărul şomerilor înregistraţi la finele lunii iulie 2017 se prezintă astfel : 2599 persoane provin din mediul urban şi 4431 persoane provin din mediul rural.
Referitor la structura şomajului pe grupe de vârstă, cel mai mare număr de şomeri s-a înregistrat în categoria de vârstă 40-49 ani, respectiv 2423 persoane.
În funcţie de nivelul de instruire, oferta de forţă de muncă se prezintă astfel :
– ponderea cea mai mare în numărul total de şomeri înregistraţi o au persoanele fără studii, persoanele cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional (66 %) ;
– persoanele cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 30 % din totalul şomerilor înregistraţi;
– persoanele cu nivel de instruire universitar reprezintă 4% din numărul total de şomeri înregistraţi.
În luna iulie 2017 s-au încadrat 502 persoane din rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la AJOFM Vâlcea (din care 263 persoane au fost încadrate din rândul şomerilor înregistraţi) . Din promoţia 2017 s-au luat în evidenţă un număr de 540 absolvenţi.