Judeţul Vâlcea continuă să deţină RECORDUL la accidente rutiere!
La data de 18 august, poliţiştii vâlceni au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier. S-a întâmplat pe raza comunei Şirineasa, iar din efectuările efectuate de oamenii legii, a reieşit că şoferul unui autoturism, în vârstă de 24 de ani, din Buzău, se face vinovat de cele întâmplate. Circula din direcţia Pesceana – Şirineasa, iar într-o curbă nu a adaptat viteza de deplasare, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Ca urmare a celor întâmplate, trei persoane au fost rănite uşor, însă au necesitat transportul la spital, pentru îngrijiri medicale. Este vorba de două minore, în vârstă de 14, respectiv 17 ani, dar şi de o tânără, în vârstă de 20 de ani. Şoferul a fost testat cu etilotestul, rezultând că nu consumase băuturi alcoolice. În continuare se fac cercetări. În cursul zilei de joi, 17 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier în Râmnicu Vâlcea, la o trecere de pietoni, de pe strada Nicolae Bălcescu, în apropiere de Autogara Dacos. Se pare că şoferul unui autoturism marca Toyota nu i-a acordat prioritate de trecere unei femei, în vârstă de 58 de ani, pe o zebră, lovind-o în plin. În urma impactului, aceasta a fost rănită şi dusă la spital, medicii punându-i diagnosticul de fractură de bazin. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Accident grav de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului, la Proieni – Brezoi, la kilometru 230 + 500. Trei autoturisme şi un tir încărcat cu butelii goale au fost implicate în accidentul rutier, iar ca urmare a celor întâmplate, şase persoane au fost transportate la spitalul din Brezoi. Alte două persoane au suferit leziuni uşoare, care însă nu au necesitat transportul la spital. Din verificările efectuate, unul dintre şoferi a ieşit din coloană, din motive încă necunoscute. Astfel, a intrat într-un tir, iar mai apoi, alte două autoturisme au fost lovite. Timp de două ore, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri. Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.00, şoferul unui tir, înmatriculat în Cluj şi care rula pe direcţia de mers Sibiu – Bucureşti, a ajuns în şanţ, după spusele lui, încercând să evite producerea unui accident rutier. S-a întâmplat pe DN 7, în dreptul localităţii Seaca. A pierdut controlul volanului pentru că un alt şofer se angajase într-o depăşire şi a încercat să evite un posibil accident rutier. Nu se ştie exact de ce a intrat cu tirul în şanţ. Este posibil să fi adormit şi la volan, dar se vor face cercetări. Tirul a fost scos din şanţ, iar circulaţia în zonă nu a fost blocată. În după-amiaza zilei de marţi, 15 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier pe DN 7, Gura Văii – Bujoreni. Şoferul unui autoturism, în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Vâlcea se face vinovat de cele întâmplate. La kilometrul 85 a pătruns pe contrasens şi a intrat sub roata unui tir, condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani. În urma impactului şoferul vinovat de producerea accidentului a fost rănit şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Preţ de zeci de minute, circulaţia rutieră a fost deviată prin Dăeşti. Cercetările în acest caz continuă.