|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Trei craioveni au fost prinşi în timp ce încercau să intre cu forţa într-o biserică din Drăgăşani 

catuse_10_1c8cb5929a

Polițiștii au surprins în flagrant delict 3 bărbați care ar fi încercat, ieri, să intre cu forța într-o biserică din Drăgașani, iar pentru prinderea acestora polițiștii au executat 4 focuri de armă în plan vertical. Potrivit unui comunicat transmis presei astăzi de IPJ Vâlcea, la data de 23 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drăgășani au fost sesizați cu privire la faptul că in spatele unei biserici din municipiu se află trei persoane care încearcă să pătrundă în interior.

Un polițist din cadrul Poliției municipiului Drăgășani însoțit de jandarmi din cadrul Detașamentului Drăgășani s-a deplasat la fața locului, unde au fost surprinși 3 bărbați, toți din municipiul Craiova. Unul dintre ei avea asupra lui o rangă şi a încercat chiar să lovească polițistul, după care a reușit să fugă. Polițistul a pornit în urmărirea lui, iar după aproximativ 500 m, bărbatul a fost somat și s-au executat 4 focuri de armă în plan vertical, insă tânărul a pătruns in curțile unor cetațeni din zonă.

S-au solicitat efective suplimentare, s-a încercuit zona, reușindu-se prinderea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a celor trei bărbați de 21, 19, respectiv 25 de ani. (gds.ro)

Leave a Response