|joi, aprilie 25, 2024
  • Follow Us!

Suparat ca a fost trezit din somn, un tanar a batut mar doi sefi de tren 

tren-controlor

 

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Vâlcea au reținut un bărbat din comuna Bucoșnița, județul Caraș Severin, după ce acesta ar fi lovit doi șefi de tren aflați în timpul serviciului, pe trenul Inter-Regio, care se deplasa pe relația Mangalia- Sibiu, incidentul petrecându-se în stația Lotru-Brezoi.

La data de 24 august a.c., polițiștii au fost sesizați de doi bărbați, angajați ai C.F.R., aflați în timpul serviciului, de faptul că au fost agresați fizic de un bărbat aflat în tren, acesta fiind staționat în gara Brezoi. Din investigații a reieșit că bărbatul călătorea către municipiul Sibiu, la un moment dat fiind trezit din somn de unul dintre șefii de tren, situație care l-ar fi deranjat, începând să facă scandal, iar apoi spărgând o sticlă și lovindu-l pe șeful de tren cu aceasta. Mai mult, bărbatul l-ar fi lovit și pe cel de-al doilea șef de tren, venit în ajutorul colegului. Imediat dupa săvârșirea faptei, tânărul a fugit de la fața locului. Urmare a cercetărilor efectuate, s-a reusit stabilirea identității autorului infracțiunii de ultraj, în persoana unui bărbat de 30 ani, din comuna Bucoșnita, județul Caras Severin, înregistrându-se un dosar penal pe numele acestuia.

Leave a Response