|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Traficantă de droguri după gratii 

traficanta droguri

 

Femeia din Vâlcea care şi-a transformat copiii în traficanţi de droguri a fost condamnată de magistraţii Tribunalului Vâlcea la patru ani de închisoare cu executare – noteaza publicatia Gazeta de Sud. Cei doi fii ai săi printre care unul minor dar şi alţi trei membri ai grupării au primit pedepse cu suspendare între şase luni şi doi ani şi patru luni. Cazul a ajuns în atenţia opinii publice în primăvară când Elena Ramona Budică a fost reţinută de procurorii D.I.I.C.O.T., fiind acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat specializat în cultivarea şi vânzarea de canabis. Drogurile de risc erau vândute de către cei doi fii ai ei tinerilor din Râmnicu Vâlcea.

La percheziţii în casa liderului reţelei din Prundeni au fost găsit 87 de plante de canabis care erau cultivate în condiţii speciale de umiditate şi căldură. Cu ocazia descinderilor în locuinţele suspecţilor din Râmnicu Vâlcea, Ioneşti, Milcoiu şi Prundeni procurorii au confiscat aproape 55.000 de lei, peste 7 kilograme de cannabis, 87 de plante de cannabis, 2 arme de foc şi 86 de cartuşe cu glonţ, cântare, telefoane mobile şi instalaţii de umiditate şi căldură. Hotărârea Tribunalului Vâlcea nu este definitivă.

 

Leave a Response