|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Ministrul Mediului, despre incendiul de la groapa de gunoi de la Măldăreşti: Se vede cu ochiul liber că agentul nu a îndeplinit condiţiile legale 

incendiu2

Foto: Mediafax

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, marţi, la depozitul de gunoi din Măldăreşti, judeţul Vâlcea, unde un incendiu nu poate fi stins de 10 zile, că administratorul nu a respectat autorizaţia de mediu, capacitatea de depozitare fiind cu mult depăşită, informează Mediafax.

„Se vede cu ochiul liber că agentul economic respectiv, din prima clipă nu a îndeplinit condiţiile conform legii. Eu cred că era de bun simţ ca împrejmuirea să fi fost făcută conform legii, căile de acces la fel şi nu mai spunem că, în acelaşi timp, tot ce înseamnă depozitarea de deşeuri trebuia făcută conform autorizaţiei de mediu, respectiv să nu fi încălcat legea prin depăşire de depozitare a capacităţii. În urma controalelor făcute de Garda Naţională de Mediu, deci nu de cea locală, s-a constatat clar că agentul economic nu a respectat autorizaţia de mediu dată”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

Graţiela Gavrilescu a dat asigurări, la Măldărăşti, judeţul Vâlcea, că nu există depăşiri ale valorilor de radioactivitate şi nu se pune problema ca populaţia să fie evacuată din zonă.

Totodată, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a trimis corpul de control la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi la Garda Naţională de Mediu Vâlcea, după ce în spaţiul public au apărut acuzaţii că cele două instituţii sunt primele care nu au respectat legea în cazul depozitului de deşeuri de la Măldăreşti.
Incendiul de la depozitul de gunoi de la Măldăreşti a izbucnit în 20 august, pompierii acţionând în fiecare zi pentru lichidarea focarelor. Reprezentanţii ISU spun că intervenţia este foarte dificilă deoarece ard gunoaie situate în adâncimea gropii, peste 100 de autospeciale cu apă ajungând la Măldăreşti, până în prezent. Este vorba despre un depozit de gunoi întins pe circa un hectar.

Sunt afectate opt localităţi pe o suprafaţă de circa 30 kilometri, printre care oraşul Horezu, fumul de la incendiu făcând aerul greu respirabil.

Sursa: gds.ro

Leave a Response