|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

ALERTĂ! Ploi torențiale și grindină. Harta zonelor VIZATE de FURTUNI 

furtuna-cristian-hristea-0_1-465x390

O informare meteo de ploi și vijelii, valabilă de sâmbătă de la ora 18 și până luni la ora 18, a fost emisă vineri de ANM. Vijeliile vor fi mai ales în vestul țării.

Reamintim că meteorologii au anunțat o vreme instabilă pentru această perioadă, cu temperaturi anormal de ridicate pentru începutul de septembrie, dar și cu ploi și vijelii.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, potrivit ANM.  Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a țării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru și nord-est.

Pe parcursul zilei de luni, 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. ANM menționează că la sfârșitul acestei săptămâni vremea se va menține călduroasă în regiunile sudice și estice, sâmbătă urmând a se înregistra frecvent maxime termice de 32-34 de grade, în timp ce în rest temperaturile vor scădea treptat. Luni, răcirea vremii va continua și va cuprinde toată țara.

Sursa: evz.ro

Leave a Response