|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Consiliul Local şi-a dat acordul ca primăria să angajeze un avocat în procesul cu „gunoierii” de la Romprest 

Romprest masini1

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi-a dat acordul în data de 31 august 2017 cu privire la achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a municipiului Râmnicului Vâlcea în dosarul nr. 761/90/2016, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, precum şi în litigiile referitoare la transportul deşeurilor municipale în altă localitate, ce pot apărea cu asocierea dintre SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA. Prin cererea de chemare în judecată, ce formeză obiectul dosarului nr. 761/90/2016, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, asocierea dintre SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA a solicitat ca instanţa de judecată să dispună obligarea la înlăturarea piedicilor abuzive, exercitate de către Municipiul Rîmnicu Vâlcea, privind depozitarea deşeurilor municipale colectate de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea la Depozitul Feţeni şi achitarea sumei de 1.230.016,93 lei reprezentând cheltuieli cu transportul deşeurilor municipale în altă localitate, conform facturilor emise de societate în perioada ianuarie-august 2016. Dosarul are termen de judecată la data de 21.09.2017, fiind în faza întocmirii raportului de expertiză. Precizăm faptul că, această societate emite lunar facturi pentru plata contravalorii prestării serviciului de transport deşeuri municipale în altă localitate, care le sunt refuzate la plată şi returnate de către Municipiul Râmnicu Vâlcea, iar suma totală facturată, până în prezent, este de 5.111.735,80 lei. Având în vedere că sumele solicitate, atât în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, cât şi cele facturate ulterior introducerii acţiunii ce face obiectul dosarului menţionat anterior, sunt semnificative, cu potenţial impact negativ asupra bugetului local şi ţinând seama de faptul că speţele şi domeniile care trebuie sau care vor trebui abordate în aceste cazuri sunt foarte complexe, cu implicaţii deosebite, pentru care consilierii juridici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea nu au experienţă şi specializare la nivelul necesar, se consideră ca fiind necesară şi oportună o colaborare cu un avocat specializat care să sprijine Municipiul Râmnicu Vâlcea în delurarea şi soluţionarea acestui litigiu şi a unor situaţii de drept cu potenţial litigios major. Potrivit art.1 alin. 2 din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. 1, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea consiliului local. De asemenea, Consiliul Local a mai decis împuternicirea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze contractul de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică.

Leave a Response