FOTBAL JUDETEAN: Penalitatea sportivă, în cazul neprezentărilor la jocurile programate în ultimele 6 etape, se va dubla
Comitetul Executiv al Asociației Județene de fotbal Vâlcea, reunit în ședință ordinară, a luat câteva decizii importante pentru desfășurarea campionatelor pe care le organizează.
Minerul Berbeşti revine în fotbal
Patru cluburi și asociații sportive au fost afiliate temporal. Acestea sunt C.S. Minerul Berbești, A.S. Oltețul Sinești, A.C.S. Oltul Ionești, A.S. Oltul Dăești. De precizat că Minerul Bedrbești revine în fotbal, gruparea din orașul minier activând cu ani în urmă și în Liga a 3-a, cu șanse de promovare chiar în eșalonul doi, atunci când era antrenată de fostul senator de Vâlcea Laurențiu Coca. Trei echipe au promovat atunci în dauna berbeştenilor: Şoimii Sibiu, Minerul Motru şi Pandurii Tg. Jiu, ultima promovând ulterior şi în prima ligă. De asemenea, a fost reînființată echipa din Sinești după ani buni de absență din peisajul fotbalistic vâlcean, ca și Oltul Dăești, grupare ce a „staționat” doi ani. Comitetul Executiv al AJF Vâlcea a mai decis ca toate jocurile din sezonul regulat, precum şi ultima etapă din play-off / play-out să se dispute la aceeaşi dată şi oră. Penalitatea sportivă în cazul neprezentărilor la jocurile programate în ultimele 6 etape se va dubla, a mai decis forul fotbalistic vâlcean.
Sistemul de desfăşurare a Ligii a IV-a
Ediția de campionat a Ligii a IV-a, ediţia 2017-2018 se va desfășura în două faze: prima fază (sistem campionat) tur-retur; faza a doua (play off-play out). După desfășurarea sezonului regulat, fiecare serie (Est și Vest) va fi împărţită astfel: primele 6 echipe clasate vor participa în play off, iar următoarele 6 echipe clasate vor participa în play out (echipele clasate pe locurile 13,14 în seria Est și 13 în seria Vest nu vor participa în ceea de a doua fază, retragradând direct în Liga a V-a). În play off/play out, echipele vor participa cu numărul de puncte obţinut în prima fază a campionatului. Vor promova în SUPERLIGĂ câştigătoarele celor două play off-uri (Est și Vest), iar echipele clasate pe locul 2 în play off vor susţine un joc de baraj (într-o singură manșă pe teren neutru) pentru promovare cu echipele clasate pe locurile 9-10 în SUPERLIGĂ. Vor retrograda în Liga a V-a echipele clasate pe ultimele 2 locuri în play out. Avertismentele primite la jocurile din prima faza a campionatului se vor menține.