|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un tânăr din Râmnicu Vâlcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri 

arestat

 

La data de 7 septembrie, anchetatorii acuzându-l de trafic de droguri şi consum de droguri, acesta nefiind la prima abatere de acest gen. Dosarul a fost coordonat de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, astfel că, fiind sprijiniţi şi de ofiţerii din cadrul SCCO Vâlcea au reuşit să-l identifice pe tânărul în cauză. Era cunoscut pe piaţa drogurilor şi cercetat pentru astfel de fapte, aspect pe care îl cunoştea şi el, întru-cât în cursul acestui an, i s-a adus la cunoştinţă o astfel de împrejurare, respectiv că are calitate de inculpat într-un dosar de trafic de droguri. Fără surse legale de venit, dar cu posibilităţi materiale, şi-a permis să achite peste 2.000 de lei pentru achiziţionarea unei cantităţi de peste 50 de grame de etnobotanice, iar pentru acest lucru a accesat site-uri specializate în vinderea substanţelor susceptibile. Deşi tânărul a mers chiar în Piteşti pentru ridicarea coletului, fiind speriat că poate fi prins de anchetatori, a renunţat să intre în posesia lui şi şi-a aruncat toate sistemele informatice (telefon şi cartelă), care puteau duce la identificarea sa. Astfel, anchetatorii au fost cei care au ridicat coletul, însă, deşi existau indicii clare că tânărul a comis o nouă faptă de trafic de droguri, dovezile nu erau suficiente pentru a demonstra vinovăţia sa. Astfel, s-a decis efectuarea unei percheziţii domiciliare, iar în urma dovezilor obţinute, joi, 7 septembrie, tânărul, în vârstă de 19 ani, a fost prezentat în faţa instanţei, magistraţii admiţând propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Leave a Response