|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

RAMNICU VALCEA: Sâmbătă vor intra în vigoare soluţii de trafic temporare pentru reducerea ambuteiajelor auto 

vedere aeriana Ramnicu Valcea
În urma întâlnirii derulate vineri după-amiaza la Primăria municipiului, la care au participat conducerea administraţiei municipale în frunte cu primarul Mircia Gutău, reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului şi Biroului Siguranţă Rutieră, precum şi mai mulţi specialişti interesaţi în găsirea de soluţii la problemele de trafic care s-au acutizat în ultima săptămână, s-a convenit la aplicarea temporară a mai multor soluţii. Astfel, începând din dimineaţa zilei de sâmbătă, 16 septembrie, se va permite accesul la stânga, pe strada Dacia, pentru autovehiculele care vin pe Calea lui Traian pe direcţia Nord-Sud prin crearea unei a treia benzi dedicate. În acelaşi context, pe Calea lui Traian, în zona Restaurantului Noil, pe sensul de mers Sud-Nord se va monta un limitator de viteză pentru decelerarea maşinilor. O altă modificare vizează reinstituirea sensului unic pe strada Mihai Eminescu, dinspre strada George Coşbuc către Calea lui Traian, pe porţiunea din această stradă cuprinsă între strada George Coşbuc şi Matache Temelie (bariera CFR) putându-se circula în ambele sensuri. Acestor soluţii temporare li se vor adăuga, în prima parte a săptămânii viitoare, o nouă sistematizare a intersecţiei de la capătul de Nord a Podului Vinerii Mari (străzile Calea lui Traian – General Magheru – splaiul Independenţei), care va permite un acces auto mai facil dinspre Nordul şi Vestul municipiului către strada General Magheru. De aceea, în următoarea perioadă, conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie în zona centrală a municipiului, respectând noile indicatoare şi marcaje rutiere, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie.
Întâlnirea care a durat peste două ore a debutat cu sublinierea, de către primarul Mircia Gutău, a faptului că el, ca edil, nu poate stabili modul de desfăşurare a circulaţiei auto în oraş, şi pentru aceasta a apelat, printr-o selecţie derulată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP, la o firmă de specialitate, care a întocmit studiul de trafic cu consecinţele cunoscute de toţi. În cazul în care soluţiile temporare adoptate în urma acestei întâlniri se vor dovedi viabile, edilul-şef le va prezenta firmei care a realizat studiul de trafic cu solicitarea de a fi introduse în varianta finală a acestui document după care, avizate ulterior de toţi factorii de decizie, ele urmând să rămână definitive. Primarul Gutău a mai prezentat succint şi o sinteză a zecilor de propuneri de fluidizare a traficului venite în ultimele zile pe adresa Primăriei municipiului, apreciind bunele intenţii şi preocuparea cetăţenilor care au venit cu propuneri sau amendamente pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale. Tot în urma discuţiilor s-a ajuns şi la concluzia că, cel puţin până la finalizarea celei de-a doua axe Sud-Nord de traversare auto a Râmnicului – prin prelungirea bd. Tineretului spre Nord (investiţie în derulare), legătura de la Pasajul Tudor Vladimirescu până la bd. Nicolae Bălcescu (lucrare în proiectare) şi realizarea bretelelor la pasaj – traficul auto în zona centrală nu va cunoaşte o fluidizare completă, mai ales în contextul unei creşteri într-un ritm extrem de rapid a înmatriculărilor de noi autovehicule: numai în primele 7 luni ale acestui an, în Râmnic au intrat în circulaţie 11.700 de noi maşini.

Biroul de Presa al Primariei Ramnicu Valcea

Leave a Response