După doi ani, se redeschide cazul unei morţi suspecte din Lungeşti

În data de 19 septembrie, într-un cimitir din comuna Lungeşti, cadavrul unei femeie, Ecaterina B., în vârstă de 36 de ani, a fost deshumat. În anul 2015 a fost bătută de două persoane la intervale scurte, iar ulterior, a decedat la spitalul din Craiova. Astfel, se face că în acest caz se continuă cercetările. Este vorba de un dosar în care este implicat un inculpat, Muşuroi Ilie, care a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte. În prezent dosarul este pe rolul Tribunalul Vâlcea pentru judecată, iar instanţa de judecată a dispus această activitate de deshumare. Autopsia a fost efectuată de Institutul de Medicină Legală Craiova.
in Fapt divers