Liceul Pedagogic din Ramnicu Valcea: Capra calca piatra, piatra crapa-n patru… tapul paste dimineata!
Comunicat de presă
Ca urmare a apariției în mass-media locală a unor articole care fac referire la modul de organizare a programului școlar la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarb” din municipiul Rm. Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea face următoarele precizări:
Conform cap.II art.11 alin.(3) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin OMENCS nr. 5079/2016 „învățământul primar funcționează, de regulă, în programul de dimineață. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în cel puțin două schimburi, programul este stabilit de consiliul de administratie al unității de învățământ”.
La sedința de miercuri, doamna inspector școlar general Andra Bică a solicitat conducerii Colegiului Național de Informatică „Matei Basarb” să precizeze orarul de funcționare al claselor de învățământ primar pentru că în evidența ISJ Vâlcea acesta se desfășoară după următorul program: clasele pregătitoare, I și a II-a între orele 8.30-11.20, iar pentru clasele a III-a și a IV-a în intervalul orar 12.30-16.30/17.30. Dna. director Calotă Daniela a precizat la această sedință ca în programul de dimineață au fost incluse și cls aIII-a D – înv. Calota Adrian, cls. a III-a E – înv. Enăchescu Daniela, respectiv a IV-a B – înv. Cîrstoiu Emilia.
Adresa remisă către unitatea școlară solicită informarea ISJ Vâlcea asupra modalității de repartizare a acestor clase solicitând documentația care a stat la baza hotărârii conducerii Colegiului Național de Informatică „Matei Basarb” de a selecta anumite clase pentru programul de dimineață.
Referitor la existența unui reprezentant al ISJ Vâlcea în consiliul de administarție al unei unități de învățământ, acest fapt este posibil doar în calitate de invitat. Componența consiliului de administrație al Colegiului Național de Informatică „Matei Basarb” se poate verifica prin decizia de constituire emisă pentru anul școlar 2016-2017.
La Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a fost înregistartă o solicitare prin suntem rugați a sprijini colectivul de părinți în demersul de a identifica spații școlare noi pentru ca în anul școlar 2017-2018 „elevii acestui liceu să funcționeze cu program de dimineața” fără a preciza care este nivelul de învățământ la care se referă. Această solicitare a fost redirecționată către Primăria municipiului Rm. Vâlcea, făcând obiectul rețelei școlare pentru anul școlar 2018-2019.
Menționăm că se vor efectua cercetări asupra aspectelor semnalate în perioada următoare.
Biroul de comuncare
NR – Titlul ne apartine
in Impact