Trei poliţişti vâlceni au salvat un şofer căruia i s-a făcut rău la volan
Doi agenţi principali de poliţie, Gabriel Bănică şi Bogdan Turică, din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești și agentul de poliție Ionuţ Ciocârlan, de la Postul de Poliție Păușești-Măglași, toți din cadrul I.P.J. Vâlcea, au observat, duminică, în jurul orei 18.00, o femeie care cerea ajutor, lângă un autoturism oprit pe marginea drumului – conform gds.ro.
Femeia le-a spus polițiștilor că soțului ei i s-a făcut rău la volan, nu mai respiră și nu are puls. Cei trei polițiști l-au scos pe bărbat din autoturism și i-au aplicat mai multe manevre de resuscitare, pentru a-l ține în viață, până la sosirea ambulanței. Bărbatul a fost transportat la spital, în stare stabilă, polițiștii ținând legătura cu medicul de gardă, pe care l-a înștiințat cu privire la simptomele bărbatului și manevrele pe care le-au efectuat.