|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Fostul chirurg valcean Ploscaru, care a atacat un medic cu un bisturiu în sala de operaţie, condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare 

ploscaru-constantin

Constantin Ploscaru, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru că, în ianuarie 2016, a atacat cu un bisturiu, în sala de operaţie, un alt medic chirurg. Decizia nu e definitivă.

Chirurgul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, care a atacat un medic cu un bisturiu în sala de operaţie, condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Potrivit portalului instanţei, Tribunalul Argeş a decis să-l condamne pe medicul Constantin Ploscaru la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, transmite corespondentul Mediafax.

De asemenea, Ploscaru trebuie să-i achite colegului pe care l-a tăiat cu bisturiul daune materiale în valoare de 7.400 lei şi daune morale în valoare de 25.000 euro. Totodată, el trebuie să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea suma totală de 2.962, 91 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Decizia Tribunalului Argeş nu este definitivă.

Potrivit unui comunicat remis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, între „Constantin Ploscaru şi persoana vătămată B.E. (ambii medici chirurgi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea) a avut loc un conflict spontan în blocul operator – chirurgie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”.

În urma agresiunii, medicul chirurg tăiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, iar leziunile suferite au necesitat 16-18 zile de îngrijiri pentru vindecare.

MEDIAFAX

Leave a Response