Peste 500 de elevi au participat la activitățile desfășurate la Centrul Eparhial de Ziua educației
La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, elevi de la mai multe instituții de învățământ din municipiul Râmnicu-Vâlcea au participat astăzi, 5 octombrie, la manifestările culturale desfășurate cu prilejul Zilei educației.
Activitatea s-a desfășurat prin implicarea Sectorului Învățământ și Activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, Părintele Consilier Cristian Bănuță amintindu-le participanților că „Biserica a avut un rol semnificativ de-a lungul istoriei poporului român în organizarea şi îmbogăţirea educaţiei şi a culturii naţionale. Şcoala românească a luat fiinţă în tinda Bisericii şi a continuat să existe şi să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. În cadrul acestui proiect educativ, elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu” au susținut un recital de muzică clasică, au fost prezentate o serie de momente literare prin recitarea unor poezii și pasaje din literatura română care prezintă modele de dascăli, dar și rolul educației în formarea tinerilor. Totodată, au fost prezentate și citate din Sfinții Părinți care descoperă preocuparea Bisericii încă din perioada primară pentru educarea copiilor. Am subliniat, de asemenea, că în familia tradițională românească principiul fundamental al educației era moralitatea, iar educația religioasă primită în cadrul orelor de religie cât și la întâlnirile catehetice propun și valori precum iubirea față de Dumnezeu, respectul față de părinți și față de semeni, responsabilitatea față de natură, iubirea de neam precum și alte valori cu caracter civic și social”.
Activitățile dedicate „Zilei educației” au continuat în Scuarul Mircea cel Bătrân din Râmnicu-Vâlcea, unde, în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și ai autorităților județene și locale, a profesorilor și părinților, s-au desfășurat numeroase activități cu caracter educativ.