|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Circulația rutieră închisă pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului 

Transalpina - Lacul Galcescu

 

Potrivit unui comunicat al CNAIR, începând de sâmbătă, 7 octombrie, circulația rutieră  pe Transalpina, DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului,  km 34+500 –  km 59+800, a fost închisă pentru toate categoriile de autovehicule ca urmare a avertizării meteorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Având în vedere codul portocaliu emis ce anunțau căderi de zăpadă și viscol la peste 1600 de metri altitudine CNAIR a luat decizia închiderii circulației pe acest sector de drum până la îmbunătățirea vremii. În intervalul 07.10.2017, ora 17:00 – 08.10.2017, ora 07:00, drumarii au intervenit pe Transfăgărășan (DN 7C), Transalpina (DN 67C) și pe DN 1A (Cheia) cu 5 utilaje și au răspândit 5 tone de material antiderapant (sare). CNAIR roagă participanții la trafic să adapteze viteza condițiilor meteo și să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar. De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să aibă autovehiculele echipate pentru circulația în condiții de iarnă, în cazul în care tranzitează zonele montane afectate de ninsori în această perioadă. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de facebook https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER@CNADNR.

Leave a Response