Controversatul fost director Romsilva, Adam Crăciunescu, şi-a deschis o firmă în Râmnicu Vâlcea cu profil… forestier
De câteva săptămâni încoace, fostul director general al Romsilva, vâlceanul de origini Adam Crăciunescu, şi-a înfiinţat o societate comercială în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu nr. 39, denumită SC Carpatina Forest SRL, cu profil de activitate (aţi ghicit!?!) exploatarea şi transportul masei lemnoase. În anul 2015, Adam Crăciunescu a fost trimis în judecată de DNA în dosarul retrocedării ilegale de păduri. Potrivit DNA, inculpatul Adam Crăciunescu, în calitate de director general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, începând cu anul 2013, a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către inculpatul Hrebenciuc Viorel, referitoare la modul în care RNP Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure de peste 40.000 de hectare. În consecință, inculpatul Adam Crăciunescu a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a șicanat efectuarea de acțiuni în justiție împotriva intereselor avute de grupul infracțional organizat format din inculpaţii Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. Spre exemplu, după ce jurista din cadrul Romsilva a semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă (cerere admisă de ÎCCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Adam a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă și i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna și punerea în aplicare a acestei decizii”, acuzau procurorii anticorupţie.
Adam Crăciunescu a fost revocat din consiliul de administraţie al Romsilva după un an de la trimiterea în judecată
În ianuarie 2016, la aproape un an de la trimiterea în judecată sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracțional organizat, Adam Crăciunescu a fost revocat din poziţia de membru al Consiliului de Administraţie al Romsilva. „Decizia de a-l revoca din Consiliul de Administraţie are la bază un motiv simplu: cu toată prezumţia de nevinovăţie, nu este normal ca un om asupra căruia există suspiciuni să rămână într-o poziţie, pentru că acest lucru se răsfrânge şi asupra Romsilva”, a fost motivaţia invocată de fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca-Palmer. La o zi de la această decizie, respectiv în data de 14 ianuarie, Adam Crăciunescu a demisionat de la conducerea Romsilva, chiar dacă mandatul său se întindea până în martie 2017. Chestionat de presă, a declarat că a decis să-şi încheie mai devreme mandatul din motive personale, precizând că este vorba şi de vârstă, dar şi de „încărcătura din ultima perioadă”. Totuşi, înainte de a fi trimis în judecată şi de a fi forţat să plece din fruntea Romsilva, Crăciunescu a încercat să-şi spele imaginea şi să-şi clameze nevinovăţia. „În mod cu totul nefundamentat şi nelegal, în toate comunicatele de presa şi în ştirile mass-media, se face afirmaţia conform căreia Regia Naţionala a Pădurilor – Romsilva a fost prejudiciată cu suma de cca. 300 milioane de Euro, fără a se cunoaşte faptul că Romsilva nu este proprietarul, ci administratorul pădurilor statului. Reamintim şi cu acest prilej că, în conformitate cu prevederile Constituţiei României, statul este reprezentat, inclusiv în instanţă, de către Ministerul Finanţelor Publice. În ceea ce-l priveşte pe domnul dr. ing. Adam Crăciunescu, Directorul General al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, selectat şi numit după toate rigorile O.U.G. nr. 109/ 2011, precizăm, în baza unor documente şi a declaraţiilor din cadrul conferinţelor de presă pe care le-a susţinut în cei doi ani şi jumatate, că între priorităţile sale s-a aflat cea privind apărarea integrităţii fondului forestier proprietate publică a statului, în contextul căreia a cerut implicare şi responsabilitate maximă, compartimentelor responsabile, din centrala regiei şi din unităţile teritoriale. Ne exprimăm convingerea fermă că actualul Director General al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, care în anii anteriori a îndeplinit cu succes, fără niciun fel de suspiciuni, şi funcţia de secretar de stat pentru păduri, va putea demonstra autorităţilor competente că şi-a exercitat funcţia actuală cu onestitate şi competenţă managerială”, s-a precizat într-un comunicat al Romsilva din octombrie 2014, când norii negri a DNA începeau să se adune deasupra onestităţii şi competenţei lui Adam Crăciunescu. De altfel, într-o declaraţie smulsă de presă la una dintre vizitele la DNA, fostul director Romsilva a declarat că nu s-au făcut niciun fel de presiuni asupra sa, că nu are nici o vină, că instituţia pe care o conducea nu a pus în aplicare controversata hotărâre de retrocedare a celor 43.000 de hectare de pădure.
(Nicu Trandafir)