Sparle si soparle, 12.10.2017
- Prin autorizaţia nr. 1516 din 10 octombrie 2017, primarul Mircia Gutău a aprobat desfiinţarea construcţiilor existente de pe amplasament pentru realizarea obiectivului „Reabilitare şi modernizare Complex sportiv şi de agrement «Arenele Traian»”. După demolarea în urmă cu trei luni a fostei grădiniţe „Donca Simo”, Arenele Traian au rămas singura „pată neagră” pe obrazul Râmnicului, care astfel va dispărea în câteva zile. Lucrările de construire a noilor Arene Traian şi a spaţiilor adiacente se vor încheia în maxim un an, după cum a promis primarul Gutău.
- În stilul său caracteristic, deputatul Cristian Buican a minţit din nou cu aceiaşi seninătate atunci când a anunţat public că directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, a fost exclus din PNL Vâlcea pentru că nu a plătit cotizaţia timp de minim şase luni, aşa cum prevede regulamentul intern. Nimic mai fals! Directorul Badea este membru şi face parte din organizaţia locală PNL Voineasa şi acolo îşi plăteşte cotizaţia, iar preşedintele organizaţiei, profesorul Gheorghe Stanciu (fostul primar din Voineasa) a confirmat că Nicolae Badea este la zi cu plata cotizaţiilor şi că tentativa de excludere din partid pusă la cale de deputatul Buican nu este statutară. În plus, îi mai reamintim „liberalului” Buican că directorul DGASPC Vâlcea a fost printre fondatorii PNL Vâlcea în urmă cu peste 25 de ani, şi nu a venit pe filieră „ţărănisto-peremistă-umanistă”, cum s-a întâmplat cu mulţi membri din actuala conducere a liberalilor vâlceni!
- Prezent la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, primarul din Alunu, Cristian Birăruţi, a recunoscut că a cerut la CET Govora acordarea unui ajutor constând în livrarea a 10 tone de cărbune pentru fiecare familie afectată de alunecările de teren, dar conducerea CET a plusat şi a promis că va distribui 15 tone. Vom verifica dacă CET Govora se ţine de cuvânt! Tot primarul din Alunu a mai declarat că, în cazul în care oamenii nu vor primi despăgubirile în bani, ia în calcul şi posibilitatea de a protesta în faţa Guvernului României, împreună cu familiile afectate. Ca urmare a alunecărilor de steril din data de 10 mai 2017, 8 gospodării au fost distruse şi 24 de persoane au rămas pe drumuri. În prezent, situaţia lor este următoarea: trei familii, compuse din 10 membrii, sunt cazate la Centrul Social, alte familii sunt cazate în modulele puse la dispoziţie de Prefectura Vâlcea, iar trei familii sunt cazate la rude, în localitate.
- Zilele trecute, şeful CNAIR, Ştefan Ioniţă, a anunţat că, până la sfârşitul acestui an, va fi lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia la TOATE tronsoanele autostrăzii Sibiu-Piteşti: „Autostrada este una dintre priorităţile noastre şi este un proiect ce poate fi promovat pe documentaţia din 2008. Am fost pe teren, am beneficiat de sprijinul Institutului Geologic Român, care a furnizat deja un document. Toate acestea vin să demonstreze valabilitatea studiului din 2008, şi nicidecum că soluţiile de atunci nu au fost cele optime. Vom lucra cu experţii noştri, ingineri de drumuri, cu instituţii de prestigiu din România, cu asociaţii precum AGIR, Asociaţia profesională de drumuri şi poduri, proiectantul IPTANA. Nimic nu ne reţine să continuăm”.