|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Incendiul de la un depozit de instalații electrice din Râureni a fost stins 

imageResize

UPDATE ORA 21.00 Incendiul izbucnit marți după-amiază la un depozit de instalații electrice și sanitare din cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea a fost stins de pompieri după o intervenție de aproximativ două ore, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.

Acesta a precizat că la sosirea pompierilor ardea cu flacără și degajări mari de fum acoperișul depozitului, pe o suprafață de circa 400 de metri pătrați. Suprafața totală a depozitului este de aproximativ 700 de metri pătrați și în interior erau depozitate instalații electrice și sanitare. Nu au fost anunțate victime.

La intervenție s-au deplasat inițial două echipaje de la ISU Vâlcea cu autospeciale de stingere, două echipaje de la Serviciul Profesionist pentru Situații de Urgență de la Oltchim și a fost solicitată intervenția a încă trei echipaje cu autospeciale de stingere de la servicii din alte localități. Incendiul a fost localizat după circa o oră de la intervenție, apoi o parte dintre forțele de intervenție s-au retras și la fața locului au mai rămas câteva echipaje pentru lichidarea tuturor focarelor.

Potrivit lui Cătălin Popescu, intervenția pompierilor a fost solicitată la ora 18,16. La ora 19,15 incendiul a fost localizat.

ORA 19.20 Vâlcea: Incendiu la un depozit de instalații electrice din Râmnicu Vâlcea

Un incendiu a izbucnit marți după-amiază la acoperișul unui depozit de instalații electrice din cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.
Acesta a precizat că la sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum pe o suprafață de circa 400 de metri pătrați. Nu au fost anunțate victime.

La intervenție s-au deplasat inițial două echipaje de la ISU Vâlcea cu autospeciale de stingere, două echipaje de la Serviciul Profesionist pentru Situații de Urgență de la Oltchim și a fost solicitată intervenția a încă trei echipaje cu autospeciale de stingere.

Potrivit lui Cătălin Popescu, intervenția pompierilor a fost solicitată la ora 18,16. La ora 19,15 incendiul a fost localizat.

AGERPRES

Leave a Response