|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, va extinde sistemul de alimentare cu apă în satul Zmeuratu 

Primar Stoenesti Dumbrava Tibi Pirnau

 

Cu sprijin de la Ministerul Dezvoltării Regionale, primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, va realiza o investiţie de 22 miliarde de lei vechi care vizează extinderea sistemului de alimentare cu apă în satul Zmeuratu, comuna Stoenești. Alt proiect se numeşte „Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Stoenești, județul Vâlcea” (10,56 milioane RON). Primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a precizat că în luna martie a depus la Ministerul Dezvoltării un număr de şase proiecte. Primul proiect cuprindea extinderea canalizării în satele în care nu s-a reuşit introducerea decât a sistemului de alimentare cu apă. Este vorba despre Mogoşeşti, Budurăşti, Suseni, Gruieni, Dobriceni şi Bârlogu. Pentru că îşi doreşte întotdeauna mai mult pentru comunitatea pe care o reprezintă, primarul Dumbravă spune că şi-ar fi dorit să prindă la finanţare măcar un proiect de asfaltare, deoarece oamenii sunt nerăbdători să aibă asfalt în faţa porţii: „Spuneam că sunt foarte mulţumit, pe de-o parte, iar pe cealaltă parte sunt nemulţumit de faptul că, din două proiecte care vizează modernizarea drumurilor nu am prins la finanţare nici unul. Cel de-al treilea cuprindea modernizarea iluminatului public în localitate, deoarece lămpile noastre sunt, pe alocuri rudimentare, şi mi-aş fi dorit şi eu un iluminat modern, pe lămpi cu led. Dezamăgirea este la drumuri, dar cred că, la acest capitol m-aş fi grăbit puţin, în condiţiile în care aş fi turnat asfalt, deşi aveam zone unde nu aveam introdusă canalizarea. Mi s-a părut că şi ministerul a avut o gândire sănătoasă, deoarece mi s-a trimis o adresă prin care am fost întrebat dacă există canalizare pe drumurile pe care doresc să le asfaltez, iar eu am răspuns cu sinceritate că nu în totalitate. Sper ca şi oamenii care ar fi putut să beneficieze de aceste proiecte de asfaltare să înţeleagă acest lucru, şi să mai aibă puţină răbdare. Am înţeles că va mai exista un PNDL-3, şi poate o să primim şi noi un proiect pentru drumuri”. Tot la Ministerul Dezvoltării, primarul din Stoeneşti a depus în martie un proiect de modernizare a iluminatului public, care cuprindea montarea de lămpi cu led pe o distanţă de 14 kilometri.

Leave a Response