Polițist arestat pentru comiterea a șase infracțiuni
Acțiunea ofițerilor Serviciilor Anticorupție din Dolj, Vâlcea, Argeș, Olt, Gorj, Mehedinți, Prahova, Dâmbovița și Brașov, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a început joi dimineață, când au fost efectuate 18 percheziții la domiciliile unor suspecți și la trei instituții publice.
Anchetatorii au reținut că, începând cu luna august, doi agenți de poliție din Valea Mare și Diculești, împreună cu doi funcționari silvici și alte persoane, au protejat hoții de lemne, iar unul din oamenii legii chiar a vândut lemnele furate.
„Agentul de poliție Grigorescu Gheorghe, șeful Postului de Poliție Diculești, a identificat personal, în mod constant, persoane care doreau să achiziționeze material lemnos, în special pentru încălzirea locuinței, fără documente legale, acesta fiind cunoscut ca o persoană care se ocupă de comerțul cu lemne. Cu această ocazie, agentul de poliție Grigorescu Gheorghe a solicitat, de fiecare dată, inculpatului Munteanu Aurel Daniel, cunoscând că realizează în mod obișnuit activități frauduloase procedând la tăierea fără drept și sustragerea de arbori de pe terenuri cu vegetație forestieră, să transporte material lemnos provenit din tăieri frauduloase de arbori la locuințele cumpărătorilor, indicând expres inculpatului Munteanu Aurel Daniel traseul pe care să îl urmeze și stabilind personal prețul materialului lemnos, respectiv între 1.100 și 1.500 lei pentru un trepied de lemne“, au precizat procurorii vâlceni.
De cele mai multe ori, sumele de bani pentru lemne au fost încasate chiar de agentul Grigorescu, care își oprea un „comision“ de 400 de lei. În schimbul mitei, polițistul i-a permis „în continuare, lui Munteanu Aurel Daniel, să comită fapte de același gen“, după cum au mai reținut anchetatorii.
Un polițist arestat și patru inculpați sub control judiciar
În urma anchetei s-a mai stabilit că, pe 29 septembrie, polițistul Gheorghe Grigorescu „a participat la vânătoare în fondul forestier din comuna Diculești, pe timp de noapte, deși acesta nu deține permis de vânătoare, practicarea vânătorii, la acel moment nefiind autorizată în condițiile legale. La data de 15 octombrie 2017, alături de agentul de poliție Turică Dobrin Laurențiu, deși nu dețin permis de vânătoare și nici nu au obținut autorizație de vânătoare, au practicat, pe timp de noapte, vânătoarea neautorizată, folosind în acest scop arme de vânătoare și dispozitive de iluminare, activitate finalizată prin capturarea unui mistreț în valoare de 1.500 euro“.
După audieri, agentul Grigorescu a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri a fost arestat preventiv printr-o hotărâre a Tribunalului Vâlcea. Inculpatul este acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la furt de arbori şi braconaj cinegetic (două fapte). Ceilalți patru inculpați din dosar, printre care se numără doi funcționari silvici, au fost puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Printre obligațiile stabilite de procurori se numără și cea de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele. (gds.ro)
Atentie!!! Ca acest individ , sint o groaza de scursuri in politie si justitie.
Daca ar avea gura cladirile politiei , parchetelor ,tribunalelor si judecatoriilor multe alde jafuri s-ar afla. Dar si cind se vor afla , multi vor fi rastigniti. Jeguri nu oameni. Acesta este adevarul.