|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Remus Borza: Dacă multinaţionalele ar plăti impozite în România, s-ar strânge 4 miliarde de euro la buget 

remus555borza-605x

Deputatul independent Remus Borza a propus Guvernului şi Parlamentului mai multe măsuri pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat, printre care implementarea unei directive europene care obligă multinaţionalele să plătească impozit în ţara în care realizează veniturile şi care ar aduce patru miliarde de euro la buget.

Astfel, el propune implementarea începând cu 1 ianuarie 2018 în legislaţia internă a Directivei Europene 1164/2016 prin care multinaţionalele sunt obligate să plătească impozit în ţara în care realizează venit.

„Prin această măsură se limitează practicile multinaţionalelor de externalizare a profitului prin preţuri de transfer, împrumuturi acordate de societăţile-mamă, cu dobânzi prohibitive şi alte metode de ‘optimizare fiscală’. Impactul acestei măsuri este un plus de patru miliarde de euro la buget”, potrivit unui comunicat al parlamentarului.

Totodată, el susţine că este necesară implementarea, tot de la 1 ianuarie 2018, a Ordonanţei 91/2014 care obligă agenţii economici să-şi conecteze casele de marcat cu registrele electronice la serverele ANAF. Prin această măsură, statul vede în timp real dinamica şi trasabilitatea impozitelor şi taxelor pe care le are de încasat.

„Deşi această măsură trebuia să intre în efectivitate la 1 ianuarie 2015, ea a fost amânată de trei ori. O dată de Guvernul Ponta şi de două ori de Guvernul Cioloş. Prietenii ştiu de ce. Prea multă transparenţă dăunează, mai ales anumitor firme cu statut special. Această măsură a fost preconizată a fi implementată încă din 1999, odată cu adoptarea Ordonanţei 28/1999. Impactul acestei măsuri este un plus de două miliarde de euro la buget”, a arătat Borza.

În plus, modificarea redevenţelor petroliere plătite de OMV Petrom şi de alte companii care exploatează resursele ţării ar mai aduce un plus de 200 de milioane de euro la buget.

Este necesară, de asemenea, înăsprirea legislaţiei privind combaterea evaziunii fiscale şi a spălării banilor, precum şi asimilarea acestor infracţiuni crimei organizate, majorarea pedepselor între un minim de 10 ani şi un maxim de 20 de ani închisoare şi confiscarea extinsă a averii, cu un impact de plus 300 de milioane de euro la buget.

Campaniile de informare şi insentivare, care să conducă la creşterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor în ceea ce priveşte plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului, vor avea un aport de alte 200 milioane euro la bugetul de stat, consideră Borza.

„Într-adevăr, România înregistrează o evaziune fiscală la TVA de 37%. Cea mai mare din Europa. Anul trecut, din 19 miliarde de euro TVA de colectat, au ajuns la buget doar 11,7 miliarde euro. 7,3 miliarde euro s-au pierdut pe drum. Nici anul acesta nu stăm mai bine la colectarea veniturilor bugetare. Din 254 miliarde lei venituri estimate, pe primele 6 luni, ANAF a strâns în vistieria ţării doar 117 miliarde lei. Ca să atingă ţinta bugetată, ar trebui să colecteze în semestrul doi cu 17% mai mult. Misiune imposibilă pentru o instituţie hiperbirocratizată şi nereformată. Cele şapte miliarde de euro necolectate din TVA ar acoperi toate găurile, deficitele şi nevoile din buget. Ar acoperi în primul rând creşterea cheltuielilor de personal din anul 2017 cu 12 miliarde lei faţă de anul trecut, respectiv de 57 la 69 miliarde lei şi creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială de 10 miliarde lei, de la 81 la 91 miliarde lei”, susţine deputatul independent.

El susţine că split TVA nu va ajuta cu nimic, ci, dimpotrivă, efectul va fi erodarea încrederii în Executiv, precum şi o lipsă de predictibilitate şi stabilitate a politicilor economice şi fiscale.

„Gura păcătosului Mişa adevăr grăieşte. Ieri, în plenul Parlamentului, a recunoscut că 82,35% din contribuabilii care declară TVA îl şi plătesc. Pentru o minoritate de 17%, contribuabili rău-platnici, nu poţi pedepsi peste 500.000 de firme oneste. Împingi spre faliment aproape 300.000 de IMM-uri care au peste 2,5 milioane de angajaţi şi 44% din cifra de afaceri a României. Nu este un secret pentru nimeni că firmele româneşti sunt decapitalizate. Nici statul şi nici băncile nu au făcut mare lucru pentru a susţine capitalul românesc şi clasa antreprenorială românească. Aceste firme, mici şi mijlocii, rulează banii statului datoraţi cu titlu de TVA între 25 şi 55 de zile. Pentru că exigibilitatea la plată a TVA-ului survine în a 25-a zi a lunii următoare facturării. Este o operaţie cât se poate de legală, reglementată de Codul Fiscal. Nu la fel de legală este politică statului care rambursează cu întârziere şi de nouă luni TVA-ul către agenţii economici, fără să fie sancţionat sau să plătească daune sau dobânzi suplimentare”, a mai arătat Borza.

AGERPRES

One Response to Remus Borza: Dacă multinaţionalele ar plăti impozite în România, s-ar strânge 4 miliarde de euro la buget

  1. Laurian C.

    Cine va opreste domnule parlamentar sa impuneti multinaţionalelor sa-si plăteasca impozitele în România? Sau este mai usor sa afirmati la modul declarativ decit sa impuneti prin lege acest lucru?
    Pina una alta sinteti in aceeasi oala cu cei care vorbesc mult si fara rost.
    Asteptam , schimbarea atitudinii si trecerea la fapte , ca , de vorbe sintem satui. Se aude?

     

Leave a Response