Din poartă a plonjat la implanturi dentare! Un fost jucător al CSM Râmnicu Vâlcea a renunţat la fotbal şi a ajuns un cunoscut medic stomatolog
SPECIAL | Din poartă a plonjat la implanturi dentare! Un fost jucător al CSM Râmnicu Vâlcea a renunţat la fotbal şi a ajuns un cunoscut medic stomatolog
- După ce a renunţat în urmă cu 11 ani la cariera de fotbalist, fostul portar al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Alin Udeanu, a devenit acum un cunoscut medic stomatolog cu specializarea implantologie.
- Povestea de succes a lui Alin Udeanu poate fi o lecţie de viaţă pentru mulţi tineri fotbalişti care nu se regăsesc în mocirla din eşaloanele inferioare.
În sezonul 2006-2007, pe când avea 17 ani, Udeanu debuta la Liga a 2-a pentru CSM Râmnicu Vâlcea, echipă pregătită atunci de Costel Pană. Fiind junior la acea vreme, tânărul prindea rar echipa CSM-ului, unde titulari de drept erau experimentaţii Florin Pampea şi Adrian Rusandu.
La finalul acelui sezon, Alin Udeanu a luat brusc o decizie surprinzătoare. A renunţat la fotbal şi a ales alt drum. Acum, la doar 29 de ani, fostul portar este un medic stomatolog implantolog cunoscut în Drăgăşani, dar colaborează cu mai multe clinici şi efectuează implanturi la Râmnicu Vâlcea, Piteşti sau Bucureşti. Nu regretă nicio secundă faptul că a renunţat la fotbal.
”Avem talent, dar nu aveam înălţime”
Alin Udeanu a făcut fotbal timp de 12 ani, dar a renunţat pe când avea doar 18 ani, fiind convins că nu putea face carieră pe postul de portar, datorită înălţimii. ”Am început fotbalul de mic, cu antrenorul Ducu Morariu la Drăgăşani, apoi am trecut la Petrolul II. Când aveam 13 ani am plecat prin intermediul lui Sorin Radu în Germania, la juniorii lui Kaiserslautern, după care am venit la CSM Râmnicu Vâlcea, în perioada în care era Costel Pană antrenor, iar echipa s-a bătut pentru promovare până în ultima etapă. Jucam pe postul de portar, aveam talent, dar nu aveam înălţimea necesară. Oricât aş fi muncit eu, la cum se joacă fotbalul de azi, în regim de viteză şi forţă, era greu să ajung la un nivel bun la înălţimea mea, de 1,76 metri, pentru postul de portar! Poate apucam să joc constant la Liga a 3-a sau Liga a 2-a, dar nu mă mulţumea atât. Voiam mai mult. Pentru mine a fost o perioadă extraordinară la CSM Râmnicu Vâlcea, mai ales că l-am prins antrenor pe Costel Pană, pe care sper să îl revăd curând în Bucureşti. Regret doar că nu mai am timp să joc fotbal cu prietenii. O voi face mai des când lucrurile se vor aşeza”, povesteşte Udeanu pentru Liga2.ro.
Alin Udeanu în poza de prezentare a lotului CSM Râmnicu Vâlcea, între cei doi portari în galben, Florin Pampea şi Adrian Rusandu
Citeste mai mult aici: http://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/special-din-poarta-a-plonjat-la-implanturi-dentare-un-fost-jucator-al-csm-ramnicu-valcea-a-renuntat-la-fotbal-si-a-ajuns-un-cunoscut-medic-stomatolog-16800338