Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea susține „Un mediu curat pentru o viață sănătoasă”
Până în luna iunie a anului viitor, Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea va participa, în calitate de partener, la proiectul educațional „Un mediu curat pentru o viață sănătoasă”. Instituția noastră va asigura resursele materiale și informaționale, prin care se urmărește înțelegerea necesității conservării și utilizării raționale a resurselor de mediu pentru a trăi într-un mediu curat, propice vieții.
Proiectul, organizat de Școala Gimnazială nr. 10 și Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1, are ca scop cultivarea interesului față de menținerea unui mediu natural sănătos prin antrenarea copiilor în diverse acțiuni, precum drumeții în pădurile din împrejurimi, ecologizarea curții grădiniței, plantare de copaci și flori și organizarea unor activități artistice și plastice care să vizeze exprimarea liberă a imaginației prin culori.
Vor fi realizate expoziții cu lucrările copiilor(desene, picturi, colaje, machete, afișe) dar și un album cu fotografiile din timpul activităților desfășurate, care au surprins aspectele pozitive sau negative ale mediului înconjurător.