Sparle si soparle, 20.11.2017
- Aşadar, pentru prima dată în istorie, gala Topului Firmelor Vâlcene nu a putut avea loc din cauză că administratorul Centrului de Expoziţii Seaca din Călimăneşti nu avut grijă să asigure condiţiile de temperatură optime. În acest fel, peste 200 de patroni, reprezentanţi de firme, politicieni sau jurnalişti au trebuit să facă cale întoarsă, punând din nou judeţul Vâlcea pe „harta ruşinii” în privinţa organizării unui astfel de eveniment, care ar fi adus un pic de imagine Centrului de Expoziţii Seaca, rămas în uitare în ultimii ani. Ar fi un gest de reparaţie dacă Primăria Călimăneşti şi Consiliul Judeţean Vâlcea (acţionarii societăţii care administrează centrul) l-ar demite urgent pe directorul fără nume al „butoaielor” de la Seaca!
- Se aude că ipochimenul de Milorad Cumpănăşoiu, directorul Direcţiei Minerit din cadrul CET Govora, are un „înger păzitor” în conducerea societăţii careînchide ochii la activităţile ilicite ale „mafiei cărbunelui” de la Berbeşti-Alunu, patronată de mai mulţi ani de imperturbabilul Cumpănăşoiu. Poate ar fi mai bine dacă Parchetul, Poliţia şi DNA ar cerceta în detaliu acest caz.
- Iată că după toate semnalele trase de presa locală de mai mult timp, Parchetul s-a sesizat şi a început urmărirea penală a primarului infractor al comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu. Ziarul nostru şi încă 2-3 publicaţii locale au relatat pe larg despre abuzurile şi faptele de corupţie ale baronului de Prundeni, dar, după cum se spune în popor, „mai bine mai târziu decât niciodată”. Acum, Horăscu stă în arest preventiv, dar conform legii, Prefectura Vâlcea trebuie să emită ordinul de suspendare din funcţie a primarului din Prundeni, având în vedere că acesta poate lipsi „motivat” de la birou mai mult de 30 de zile, după cum vor decide judecătorii peste trei săptămâni.
- În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, s-a arătat nemulţumit că nu vede mai mute efective ale Poliţiei Locale pe stradă şi că din peste 100 de poliţişti, doar 8-9 ajung să patruleze pe teren, dând de înţeles că acesta ar fi şi motivul demisiei fostului şef Rândunel Bădescu: „Îmi doresc foarte mult să am o Poliţie Locală activă. Ca dovadă domnul şef al Poliţiei şi-a dat demisia şi se va ţine un concurs pentru ocuparea acestui post. Sunt convins că pot să vină oameni care pot să imprime putere în aşa fel încât Poliţia Locală să se simtă pe stradă. Lucrăm la o organigramă a întregii primării şi vom face o reorganizare totală. Îmi doresc la Poliţia Locală un om care să se impună şi să facă ordine, să nu mai fie tabere şi tăbăruţe, agentul de pe stradă să nu mai fie şef şi invers”.
- Condamnarea la închisoare cu suspendare primită de primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă, nu este DEFINITIVĂ, întrucât, în dosar, s-a pronunţat deocamdată doar Tribunalul Vâlcea. Primarul Buşagă are dreptul la recurs la Curtea de Apel Piteşti, unde magistraţii sunt aşteptaţi să dea o achitare, având în vedere acuzaţiile subţiri care i se aduc edilului-şef din Berislăveşti.