Sute de credincioși din toată ţara s-au închinat la racla Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa
Cinstirea Sfântului Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistriţa
Pomenirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul a adunat la Mănăstirea Bistriţa sute de credincioși din toată ţara, care s-au închinat la racla în care sunt așezate moaștele sfântului și au participat la Sfânta Liturghie săvârșită un sobor de unsprezece ierarhi.
Anul acesta s-au împlinit 520 de ani de la așezarea moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul de către Barbu Craiovescu în mănăstirea ctitorită în apropierea Cheilor Bistriței.
Solemnitatea sărbătorii a fost dată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Sfântul Grigorie Decapolitul, cunoscut în aghiografie pentru modul în care a alăturat trăirii monahale, de influenţă isihastă, o profundă cunoaștere teologică mărturisită apologetic în timpul disputelor iconoclaste, s-a bucurat de o cinstire aparte în spațiul românesc după așezarea sfintelor sale moaște în anul 1497 la Mănăstirea Bistrița, căreia i-a devenit ocrotitor și unde, nu în puține rânduri, s-a arătat a fi făcător de minuni. Mărturii despre minunile săvârșite de către Sfântul Grigorie au fost păstrate în scrierile aghiografice, însă destul de numeroase sunt cele contemporane, sfântul bucurându-se de o cinstire deosebită din partea obștii monahale, a clericilor și credincioșilor din Oltenia de sub munte, dar și a pelerinilor din întreaga țară.
Despre ocrotirea și liniștea pe care credincioșii o dobândesc în apropierea moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul a vorbit și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a arătat că adevărata cinstire se împlinește în făptuirea celor bineplăcute lui Dumnezeu: „Sărbătoarea aceasta este un moment de bucurie pentru că în această zi ne întâlnim cu Sfântul Grigorie. Sfintele sale moaște sunt păstrate aici ca pe un mărgăritar de mare preț, pentru că Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Grigorie, ne-a învrednicit să le avem, să le cinstim, să le sărutăm cu dragoste. Prezența sfântului este o mare minune și o mare binecuvântare.
Sfântul Grigorie a înțeles chemarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a răspuns la îndemnul Tatălui ceresc de a-L urma pe Fiul Său. Cel ce vine după Domnul trebuie să se lepede pe sine, să-și ia crucea și să-L urmeze întru totul, deoarece dacă viața aceasta nu este transformată în fapte bune, va rămâne păgubit la Înfricoșătoarea Judecată.
Sfântul Grigorie a intrat în mănăstire și a învățat acolo ascultarea și smerenia. A învățat ascultarea pentru că aceasta este porunca lui Dumnezeu ca toți să fie ascultători de cuvântul Fiului așa cum Tatăl a spus la Schimbarea la Față: „pe Acesta să-L ascultați!”. A învățat ascultarea din cuvintele Maicii Domnului care la nunta din Cana Galileii a spus „faceți tot ce vă va spune El”. Ascultarea este poruncă dumnezeiască pe care Însuși Fiul lui Dumnezeu a practicat-o când S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce. Ascultarea este o dăruire întru totul în mâinile duhovnicului, este un lucru esențial, iar sfinții s-au arătat ascultători lui Dumnezeu și au primit această lucrare duhovnicească.
Întotdeauna să avem în minte că sfântul este prezent aici și ne dăruiește tot ceea ce cerem, cu condiția ca noi să ascultăm de Mântuitorul Iisus Hristos”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu pentru bucuria duhovnicească împărtășită clerului și credincioșilor prin slujirea la Mănăstirea Bistrița, mulțumind totodată și ierarhilor împreună slujitori, pentru ca la final să-i binecuvinteze pe cei prezenți la sărbătoare.
Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro