|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 27.11.2017 

soparla-cu-volanas
  • Deşi ziarul nostru a mediatizat şi înainte şi după evenimentul, organizatorii Galei Uniunii Artiştilor Plastici din România, găzduit joi, 23 noiembrie, de un hotel din Râmnicu Vâlcea, nu s-au gândit să treacă numele publicaţiei noastre la partenerii media ai momentului festiv. Nu este nici o supărare din partea noastră, dar la categoria parteneri media a trecut tot felul de „ziare” care apar prin surprindere sau exclusiv pe Internet.

 

  • Pe Youtube circulă un excelent documentar realizat recent despre averile ţiganilor din România. Aflăm astfel că afaceristul Toma Miuţescu, din Colonie Nuci – Râmnicu Vâlcea, are o avere estimată de 6 milioane de euro, aflându-se pe locul cinci în topul celor mai bogaţi ţigani din România, însă averea clanului, care se întinde şi în judeţele Olt şi Sibiu este estimată la 10-15 milioane de euro. Miuţescu a fost un apropiat al împăratului Iulian Rădulescu, susţinându-l pe acesta când s-a proclamat, în 1993, „împărat al romilor de pretutindeni”. În palatul lui Toma şi Aurelia Miuţescu din Colonie Nuci poţi vedea mobilă de lux, foițe de aur pe pereții interior şi fresce, candelabre cu cristale, iar scările interioare şi spaţiile sunt imense. În anul 2009, după ce totul era pus la cale pentru ca băiatul lui Toma, Dan Miuțescu, să se însoare cu Ana-Maria, fiica lui Dan Stănescu („împăratul țiganilor” de la Costești), între cele două clanuri a izbucnit un scandal monstru, iar nunta nu a mai avut loc. Cheltuielile de nunta, de aproape un miliard de lei vechi, cu manelişti şi lăutari celebri au intrat la capitolul „pierderi” în buzunarul familiei Toma Miuţescu. Familia Miuţescu conduce două societăţi comerciale din Vâlcea.

 

  • După perioada de depunere contestaţii, comisia de concurs a anunţat în data de 23 noiembrie 2017 rezultatul final al concursului de proiecte de management pentru ocuparea funcţiei de manager la Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea. Astfel, noul director al teatrului a fost declarat Gabriel Gheorghe Popescu, care va fi oficial numit luna viitoare, după ce va fi validat de Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.

 

  • În contul unei datorii de peste 10 miliarde de lei vechi, un executor judecătoresc din Râmnicu Vâlcea organizează luni, 27 noiembrie, licitaţie pentru vânzarea a 10 utilaje de construcţii, proprietatea debitorului SC Forconicd SA Râmnicu Vâlcea, care datorează suma respectivă creditorului SC Total Trans SRL din Păuşeşti Măglaşi. Printre utilaje se numără: excavator pe şenile tip KOMATSHU PC 210 LC-8, buldozer pe şenile tip KOMATSHU D51 EX-22, miniexcavator tip KOMATSHU PC22 MR-3, buldoexcavator tip KOMATSHU WB93R-5 EO, concasor mobil cu fălci tip SANDVIK Q 241, cilindru vibrator tip AMMANN ASC 110D, încărcător frontal pe pneuri tip STALOWA WOLA L34, automacara Roman, miniexcavator tip KOMATSHU PC45 MR-3, platformă tip foarfecă tip HAULOTTE 18 SDX, etc.

Leave a Response