|joi, aprilie 25, 2024
  • Follow Us!

Regele Mihai a murit 

Regele Mihai

Regele Mihai a încetat din viață marți, 5 decembrie, la ora 13.00 (n.r – ora României), la reședința sa privată din Elveția, a anunțat Casa Regală.

„La căpătâiul regelui a stat, până în ultima clipă, principesa Maria. În această seară, la ora 19.00, custodele Coroanei va face o declarație către țară. În cursul zilei de mâine (n.r – miecuri) va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor”, se precizează într-un comunicat postat pe România Regală.

Mihai I a fost ultimul monarh al României. Regele Mihai a schimbat istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, scurtându-l cu câteva luni şi salvând sute de mii de vieţi.

Această decizie l-a trimis într-un exil de jumătate de veac, forţat de comuniştii pe care chiar el i-a ajutat să ajungă la putere. (dtirileprotv.ro)

CITIȚI ȘI:

Anii de exil. 31 decembrie 1947, anul în care Regele Mihai a fost obligat să îşi părăsească ţara

Leave a Response