|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Mircia Gutau: Casa Olanescu va fi restaurata si consolidata! 

Olanescu1

O veste bună: în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, primarul Mircia Gutău a anunţat că, la sfârşitul acestei luni, se va aproba demararea lucrărilor de restaurare şi consolidare a Casei Olănescu din Râmnicu Vâlcea, monument istoric, chiar dacă există un litigiu pe rol cu moştenitorii imobilului. Secretarul municipiului, Ion Didoiu, a precizat că, în cazul în care va exista o hotărâre definitivă în favoarea foştilor proprietari ai clădirii, Primăria Râmnicului are, conform legii, drept de preempţiune la cumpărarea Casei Olănescu. „Pentru anul viitor, am prins în buget o sumă de bani necesară pentru reabilitarea acestui vechi conac boieresc. Este păcat de această construcţie să asistăm cum se prăbuşeşte, mai ales că ea a fost, ani buni, locul artelor, ateliere de pictură au fost aici. Am citit că are o istorie extrem de bogată şi atunci merită un efort financiar pentru reabilitare”, a declarat primarul Gutău.

Leave a Response