|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un alt patron din Vâlcea, condamnat pentru corupţie, va presta muncă neremunerată la… o grădiniță din Ostroveni 

dna2-465x390

 

Prin decizia penală nr. 1457/2017, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea lui Silviu Constantin Burcea, patron la SC Stilmob SRL Râmnicu Vâlcea, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Pe parcursul termenului de supraveghere, Silviu Constantin Burcea va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Liceului Tehnologic de Turism Călimănești sau în cadrul Grădiniței cu program prelungit Ostroveni 3 din Râmnicu Vâlcea, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În luna martie 2013, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial București au dispus trimiterea în judecată a lui Silviu Constantin Burcea şi a altor inclulpaţi în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul lunii septembrie 2007, inculpaţii Turca Dăscălescu Laurenţiu Niki, Anescu Cristian, Brînză Sorinel şi Paladie Cristina-Otilia au constituit un grup infracţional organizat, care a fost sprijinit de inculpaţii Oglindă Dora şi Răcean Constantin, care a acţionat coordonat până în luna ianuarie 2008 în scopul obţinerii de beneficii financiare injuste prin inducerea în eroare a societăţii de leasing financiar SC EGNATIA LEASING IFN (ROMÂNIA) SA (în prezent SC MARFIN LEASING IFN ROMÂNIA SA). Mecanismul de fraudare a constat în încheierea de către firma de leasing a 43 de contracte de leasing financiar, în vederea achiziţionării a 55 de utilaje de construcţii, cu SC PRIME GROUP SRL, societate comercială coordonată şi condusă de membrii grupului infracţional. Conform acestor contracte, firma de leasing achiziţiona utilajele de la SC PRIME GROUP SRL, achita preţul acestora după care încheia procese verbale de livrare a bunurilor cu ceilalţi membri ai grupării, respectiv inculpaţii Dumitrescu George Mircea, Onose Ovidiu-Marin, Leasă Dan, Cioran Ioan, Rus Cristian Călin, Petre Mihai, Mihai Stan, Dragotă Marian, Nedelcu Valentin, Troacă Ioniţă, Burcea Liviu Constantin, Costache Mihăiţă, Iova Mircea, Şerban Ion-Marius, prin firmele conduse sau controlate de aceștia. În realitate, utilajele achiziţionate şi vândute erau inexistente şi, după ce aşa-zisul furnizor SC PRIME GROUP SRL încasa contravaloarea bunurilor, banii erau încasaţi de către Oglindă Dora şi Răcean Constantin, prin firmele controlate de aceştia şi redistribuiţi către membrii grupării, printr-o succesiune de transferuri bancare, justificate de operaţiuni fictive. Pentru a crea aparența că relațiile comerciale se derulează onest, „beneficiarii” contractele de finanţare au achitat ratele lunar o perioadă de timp limitată. Prejudiciul cauzat SC MARFIN LEASING IFN (ROMÂNIA) SA este în valoare de 27.339.183,14 lei (echivalentul a 7.711.548,86 euro). SC MARFIN LEASING IFN (ROMÂNIA) SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 76.570.431,92 lei (echivalentul în lei al sumei de 16.949.360,71 euro). În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra conturilor bancare aparţinând inculpaţilor Turca Dăscălescu Laurenţiu Niki, Onose Ovidiu Marian, Petre Mihai, Mihai Stan, Costache Mihăiţă, Iova Mircea, Troacă Ioniţă, Nedelcu Valentin, Dragotă Marian.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response