|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 18.12.2017 

soparla-cu-volanas
  • O mişcare surpriză se pregăteşte pe piaţa media din judeţ!!! Bogdan Pistol, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean din perioada 2012-2014 şi candidat al PNL la Primăria Râmnicului în 2008, este în negocieri avansate cu un patron de ziar pentru cumpărarea unui cotidian local care există pe piaţă de peste 20 de ani. Ziarul respectiv a fost adus în pragul falimentului de către „editorul şef”, cu datorii uriaşe la Finanţele Publice, la utilităţi şi la plata chiriei, plus că toţi angajaţii i-au plecat pentru că nu şi-au mai primit salariile de luni de zile. Despre Pistol putem spune că, de trei ani de când s-a retras din politică, se ocupă de afaceri prospere în domeniul fabricării produselor publicitare.

 

  • Într-o discreţie totală, în urmă cu două săptămâni, Primăria Râmnicului a deschis parcarea subterană din centrul municipiului. Parcarea este gratuită şi non-stop şi, de aceea, este mai mereu plină ochi cu maşinile locatarilor din zonă.

 

  • Aflat „la răcoare” de mai mult timp, primarului suspendat al comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, i s-a făcut dor de ceva „prospături” şi a apelat la Facebook, unde s-a înscris în… grupul „Fete şi femei singure”. Omul, trecut de 65 de ani, visează la o schimbare „de atmosferă”, deşi acasă îl aşteaptă o familie, cu nevastă şi două fete numai bune de măritat….

 

  • Lăudabil gestul făcut de un sobor de preoţi pentru a ţine vineri seara, pe un frig pătrunzător, o slujbă de pomenire în memoria Regelui Mihai I, chiar în Scuarul Revoluţiei din Râmnicu Vâlcea! La ceremonie au asistat şi circa 50 de vâlceni, veniţi să îi aducă un ultim omagiu fostului rege.

 

  • Potrivit unui comunicat al CNAIR, printre cele mai importante proiecte de infrastructură lansate anul acesta în SEAP de Compania Națională de Drumuri, se numără autostrada Sibiu-Pitești, parte importantă a Coridorului IV Pan-European. Cu o valoare însumată de aproape 2,6 miliarde de lei (aproximativ 570 milioane de euro), ofertele pentru loturile 1 și 5 se află acum în perioada de evaluare, iar anul viitor cele două obiective urmează să intre în faza de proiectare și execuție. CNAIR are în pregătire pentru lansarea în licitație publică și documentațiile pentru proiectarea și execuția loturilor 2, 3 si 4 ale acestei autostrăzi, de o importanță majoră pentru economia României.

Leave a Response