|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Amenzi de peste 10.000 de lei pentru cei care au tăiat ilegal copaci 

lemne-confiscate

Poliţiştii vâlceni au desfăşurat, în weekendul trecut, o acţiune în zona cătunului Bolovanul din localitatea Racovița, judeţul Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în fondul forestier.

La acțiune au participat polițiști de la Posturile de Politie Racovița, Boișoara şi Titeşti, precum și din cadrul Poliției orașului Brezoi, jandarmi din cadrul InspectoratuluI Județean de Jandarmi Vâlcea – Brigada Mobilă Brezoi, precum și pădurari din cadrul Ocolului Silvic Clăbucet și Ocolului Silvic Călimănești.

În timpul acţiunii, a fost confiscată cantitatea de 10, 5 m. steri lemn de foc, specia fag, în vegetație, deţinută fără documente legale de provenienţă, care a fost predată reprezentantului legal al proprietarului fondului forestier. De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiunii contravenţionale în valoare totală de 11.000 lei.

Leave a Response