|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Jaful anului, la Râmnicu Vâlcea. Hoţi cu cagule au furat din Altex Family Center laptopuri şi celulare de 300.000 de lei 

646x404

Un centru comercial din Râmnicu Vâlcea a fost jefuit de indivizi mascaţi. Infractorii au plecat din magazin cu zeci de bunuri, în principal produse electronice, în valoare de aproximativ 300.000 de lei.

Jaful a avut loc în noaptea de 10 spre 11 februarie la sucursala Altex Vâlcea de pe bulevardul Tineretului, dar infracţiunea nu a fost anunaţată oficial de Poliţia Vâlcea. Oficialii instituţiei spun că este o anchetă în desfăşurare şi că, după modul de acţiune, există suspiciunea că cei care au comis infracţiunea sunt recidivişti.   În primul rând, fiindcă ştiau exact cum acţionează sistemul de alarmă al magazinului. Aşa că au intrat în incintă prin acoperiş, mai exact prin sistemul de aerisire. Ştiau foarte bine unde sunt senzorii de alarmă, fiind foarte atenţi la traseul urmărit.   Până la urmă, au declanşat alarma, din greşeală, apropiindu-se prea mult de unul dintre senzori. Altfel, spun anchetatorii, paguba ar fi putut fi mult mai mare.   Hoţii au plecat cu bunuri în valoare de aproximativ 300.000 de lei, sumă ce poate să se modifice în urma unui inventar. Infractorii au luat tot ce putea fi transportat uşor, de la celulare de ultimă generaţie la laptopuri. Pe de altă part, s-au ferit să fure iPhone-uri, care pot fi depistate uşor.    Nu este exclus ca infractorii să fi ales magazinul Altex din cauza zonei în care se află: blocuri şi case nu sunt foarte aproape, iar în spatele centrului comercial este un teren viran.

Citeste mai mult: adev.ro/p43qw3 februarie 2018, 20:48 deDaciana MitracheDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:valcea ramnicu valcea jaf alex paguba 200.000 de lei 0 comentarii 0 share 0 inShare 28 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Magazinul Altex din Complexul Family Center Rm. Vâlcea, prădat în weekend de bunuri de aproximativ 300.000 de lei, Foto: Google Map Un centru comercial din Râmnicu Vâlcea a fost jefuit de indivizi mascaţi. Infractorii au plecat din magazin cu zeci de bunuri, în principal produse electronice, în valoare de aproximativ 300.000 de lei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cel mai rapid jaf din istoria recentă a Poliţiei Române. Trei hoţi au … Un nou jaf de amploare în Timişoara. Hoţii au dat o lovitură de propor… Jaful a avut loc în noaptea de 10 spre 11 februarie la sucursala Altex Vâlcea de pe bulevardul Tineretului, dar infracţiunea nu a fost anunaţată oficial de Poliţia Vâlcea. Oficialii instituţiei spun că este o anchetă în desfăşurare şi că, după modul de acţiune, există suspiciunea că cei care au comis infracţiunea sunt recidivişti.   În primul rând, fiindcă ştiau exact cum acţionează sistemul de alarmă al magazinului. Aşa că au intrat în incintă prin acoperiş, mai exact prin sistemul de aerisire. Ştiau foarte bine unde sunt senzorii de alarmă, fiind foarte atenţi la traseul urmărit.   Până la urmă, au declanşat alarma, din greşeală, apropiindu-se prea mult de unul dintre senzori. Altfel, spun anchetatorii, paguba ar fi putut fi mult mai mare.   Hoţii au plecat cu bunuri în valoare de aproximativ 300.000 de lei, sumă ce poate să se modifice în urma unui inventar. Infractorii au luat tot ce putea fi transportat uşor, de la celulare de ultimă generaţie la laptopuri. Pe de altă part, s-au ferit să fure iPhone-uri, care pot fi depistate uşor.    Nu este exclus ca infractorii să fi ales magazinul Altex din cauza zonei în care se află: blocuri şi case nu sunt foarte aproape, iar în spatele centrului comercial este un teren viran.

Citeste mai mult: adev.ro/p43qw7

Leave a Response