INVATAMANT: Olimpiada de Religie pentru clasele VII-XII şi Concursului judeţean Spiritualitate creştină, pentru clasele V-VI
Olimpiada de Religie pentru clasele VII-XII şi Concursului judeţean Spiritualitate creştină, pentru clasele V-VI
În data de 17 februarie 2018, la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat etapa locală a Olimpiadei de Religie pentru clasele VII-XII, zona Râmnicu Vâlcea. Totodată, a avut loc şi etapa locala a Concursului judeţean Spiritualitate creştină, pentru clasele V-VI.
Competiţiile s-au desfăşurat şi în alte zone ale judeţului, conform împărţirii pe cercuri pedagogice. Orașele Drăgăşani, Horezu, Bălceşti, Berbeşti şi Brezoi au găzduit elevii participanţi din zonele respective.
La nivelul judeţului Vâlcea, au participat în cadrul acestor concursuri peste 300 de elevi, dornici să expună, cu talent şi dăruire, în lucrările lor cunoştinţele dobândite în cadrul orelor de Religie.
Elevii calificaţi în urma rezultatelor finale vor participa la etapa judeţeană, care va avea loc pe data de 3 martie 2018.
Cele două concursuri au fost organizate de ISJ Vâlcea, prin inspectorul şcolar pentru Religie Popescu Romeo, în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi prin implicarea profesorilor de Religie din judeţul Vâlcea.
În cadrul competiţiilor au fost prezenţi d-nul Vasile Timiş, inspector general MEN, d-na Inspector Şcolar General Andra Bică, ISJ Vâlcea, părintele consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul Alexandru Cristian Bănuţă, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului şi părintele profesor doctor Ştefan Zară, directorul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae Râmnicu Vâlcea.