Primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, va cere sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru asfaltarea a 9,5 km de drumuri locale
Recent, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a precizat că aşteptă adoptarea bugetului local pe 2018 şi vremea favorabilă să începe să lucreze la proiectele prin PNDL: „În acest an, vom merge din nou la Ministerul Dezvoltării Regionale, vom depune din nou documentele necesare şi sperăm să mai prindem şi celelalte două proiecte, adică asfaltarea a 9,5 kilometri de drumuri de interes local şi cele cinci punţi pietonale pentru care am depus documentaţia în 2017”. Până în anul 2020, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are în vedere să asfalteze cel puţin 20 de kilometri de drumuri comunale: „Am reuşit să obţinem finanţare pentru proiectul de asfaltare a 3,5 kilometri, un proiect care era în aşteptarea sursei de finanţare, fiind depusă întreaga documentaţie şi aşteptăm să fim chemaţi să semnăm contractul de finanţare. Totodată, am reuşit finanţarea pentru modernizarea dispensarului uman din localitate, un lucru foarte important pentru noi”. Potrivit spuselor primarului comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, încă din luna octombrie 2017, au demarat oficial lucrările de asfaltare la proiectul din programul PNDL 2 denumit „Asfaltare ulițe în comuna Stroești, județul Vâlcea” (în valoare de 21 miliarde de lei vechi). Firma lider al asocierii care execută lucrarea este As Trans. În proiect sunt prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. În satul Stroeşti este vorba de DC 131-Stroeşti-Obroceşti, uliţa Bobeştilor şi uliţa Florica. În satul Dianu, uliţa Cotărăştilor, uliţa Dezrobitu şi uliţa Ancuţei. În satul Cireşu, uliţa Chioroasa, uliţa Scoarţa, uliţa Viişoara, uliţa Cuptoare, uliţa Valea Bisericii, uliţa Lituanilor, drumul lui Culici, uliţa Pe sub Piatră, uliţa Ţiganilor şi uliţa Ceirului. În satul Pojogi-Cerna, uliţa Islaz, uliţa Traian Filip şi uliţa Mutuleştilor, iar în satul Obroceşti, uliţa Motoeşti. Toate aceste uliţe însumează aproape 10 kilometri. Comuna Stroeşti va fi dotată cu noi utilaje, prin intermediul GAL Horezu. Primarul Toma Ciolacu este bucuros pentru că, în acest fel, va putea să rezolve noi probleme în localitate: „Suntem foarte mulţumiţi că suntem membri în acest GAL. Ni s-au alocat fonduri pentru construirea a două locuri de agrement pentru copii în satele Stroeşti şi Cireşu, s-au reabilitat căminele culturale din satele Stroeşti şi Dianu. Localitatea mai are două cămine culturale, în satele Pojogi şi Cireşu, care vor intra şi ele într-un proiect de reabilitare. Tot prin GAL am achiziţionat un buldoexcavator”.