|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 19.02.2018 

soparla-cu-volanas
  • Se pare că fostul lider al CNSLR Frăţia din Vâlcea, Constantin Pîrvu, este o persoană „greu de ucis”, asta după ce a câştigat un nou mandat de preşedinte în fruntea organizaţiei sindicale şi nimeni nu se mai poate atinge de el până în anul 2022. La alegerile organizate luna trecută, Pîrvu a obţinut 78 de voturi din partea tuturor persoanelor prezente la şedinţă, în ciuda faptului că un alt „preşedinte” îşi revendică victoria pentru şefia CNSLR Frăţia. Drept urmare, există un proces pe rol instanţei de judecată privind supremaţia în cadrul organizaţiei sindicale, ce deţine în administrare Casa Sindicatelor şi mai multe „unităţi turistice” prin judeţ. În urmă cu trei luni, un secretar general din cadrul organizaţiei centrale a CNSLR Frăţia a emis un document, prin care Constantin Pîrvu era înlăturat din funcţia de preşedinte.

 

  • Joi, 22 februarie, conducerea PNL Vâlcea va „judeca” cererea deputatului Cristian Buican privind sancţionarea politică a consilierului judeţean liberal Gheorghe Folea. Este lăudabil gestul de curaj şi responsabilitate al doctorului Folea, care la şedinţa Consiliului Judeţean din ianuarie a votat alături de PSD, ALDE şi PER pentru atribuirea unor spaţii din Centrul Militar către Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei Populare. Dar, cum Buican nu acceptă alte opinii şi dezbateri în partid, este de aşteptat ca Gheorghe Folea să primească o sancţiune din partea PNL Vâlcea, un partid care are în doctrină „respectul pentru diversitate, pentru pluralitatea opiniilor, preocupărilor, opțiunilor, din toate punctele de vedere, care respinge abordările de tip conflictual și preferă dialogul și soluțiile consensuale”. Păcat că numitul Buican pătează ideea de liberalism…

 

  • Din nou, toată aprecierea noastră pentru gestul prefectului Florian Marin de a invita miercuri, 14 februarie, toţi prefecţii de Vâlcea de după 1990 pentru a aniversa cei 159 de ani de existenţă a Prefecturii, dar la „apel” au lipsit motivat sau nemotivat trei foşti prefecţi: Octavian Fieroiu (1991-1992), acum avocat; Mircea Perpelea (2000-2002), în prezent ambasadorul României în Albania; Anuţa Handolescu (2005-2007), acum directoare la o societate de asigurări. Nu l-am pus la socoteală pe Aurel Vlădoiu, fost prefect în perioada 2002-2004, care a decedat între timp.

 

  • Zilele trecute, Primăria Râmnicului a publicat un anunţ de participare simplificat privind atribuirea contractului „Servicii de catering pentru beneficiarii Cantinei Sociale”, la o valoare estimată de peste 5,7 miliarde de lei vechi fără TVA, până la data de 31 decembrie 2018 – de aproape trei ori mai putin decat cheltuia Primaria Ramnicului cu aceasta activitate. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat desfiinţarea Cantinei de Ajutor Social Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, şi preluarea, cu aceeaşi dată, a obiectului de activitate de către Direcţia de Protecţie Socială, realizându-se astfel economii considerabile la bugetul local.

Leave a Response