|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputatul PSD Daniela Otesanu sustine modificarile la legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie 

Daniela Otesanu

Guvernul a aprobat recent proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Deputatul PSD -Daniela Otesanu sustine acest proiect de lege:

Proiectul introduce Ordinul de protecţie provizoriu, prin care poliţiştii pot înlătura de îndată agresorul din domiciliu şi brăţara electronică de urmărire. Ordinul de protecţie provizoriu (OPP) este diferit de Ordinul de protecţie (OP), care este deja reglementat prin lege din anul 2012. Practic, Ordinul de protecţie provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecţie, care se emite de către poliţist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen şi fără somaţie, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecţie. După ce poliţistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraţiilor şi a probelor strânse de către poliţist. Ulterior, procurorul va avea obligaţia să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunţa prin emiterea unui OP – a spus Daniela Otesanu.

Prin noua reglementare, poliţistul va avea dreptul şi obligaţia să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar şi cu forţa, şi să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate.

Leave a Response