|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Trecem în gaşcă pe gaz? Hai să vedem cum e mai bine pentru Planetă 

cng-factory-mg-00322128-699x380

Benzina creşte. Motorina, şi ea. Preţurile lor cresc. Nu cantitatea de carburant pe care o luăm cu aceiaşi bani. Din păcate.

Acum un an dădeam cu 70 de lei mai puţin pe un plin. Şi nu sunt semne că o să scadă preţul pe litru. Da, preţul barilului nu justifică preţul la pompă. Au grijă accizele şi supraaccizele să-l dea peste cap. Şi pe noi peste puterea financiară.

În aceste condiţii, lumea trece pe gaz. Sunt din ce în ce mai mulţi care preferă soluţia asta. 200.000 de cumpărători de maşini noi au ales GPL anul trecut în Europa (+16.5% Vs. 2016). Ok, din 15 mil. de maşini câte se cumpără într-un an în UE, nu reprezintă mare lucru. Dar nu avem şi socoteala celor care trec postvânzare la soluţia asta de ardere.

Am lămurit-o că într-un ciclu de exploatare normal al unei maşini – în durata de viaţă prescrisă – nu e nicio problemă să arzi gazul. Din acest motiv sunt producători renumiţi care au în oferta de maşini noi, direct din showroom, adaptarea la gaz. În termenii unei garanţii de 5 sau 7 ani cât oferă unii, nu sunt proşti să-şi dea scu stângu’-n dreptu’.

Preţul unui litru de gaz petrolier lichefiat e 2.24 lei. Maşina consumă un pic mai mulţi litri de gaz decât de benzină sau diesel, însă preţul de aproape 2.5 ori mai mic, acoperă acei 2-3 litri de gaz pe care îi consumă maşina în plus la 100 km.

Am zis să vedem însă şi care poluează mai mult din combustibilii consacraţi azi în lume. Am găsit că şi GPL – ul (gazul petrolier lichefiat), cât şi GNC – ul (gazul natural comprimat) poluează semnificativ mai puţin decât carburanţii clasici. Conform air-quality.org.uk, un studiu pe o maşină comercială mică alimentată pe rând, cu benzină, cât şi cu GNC, a arătat că emisiile GNC-ului în urma arderii, într-un ciclu mixt de test, sunt cu 80% în medie mai mici decât cele din urma arderii benzinei (pentru monoxid de carbon, hidrocaburi şi oxizii de azot). (Sursa: promotor.ro)

În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

logo Antares

Leave a Response