|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Se caută un logo pentru marcarea a 630 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului 

Primaria Ramnicu Valcea cladire (4)

 

Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară, a aprobat regulamentul de desfăşurare a concursului de alegere a unui logo pentru marcarea a 630 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar a desemnat şi doi consilieri locali care să facă parte din juriul concursului menţionat. S-a mai aprobat suportarea din bugetul local, din Cap. 67 „Cultură, recreere, religie”, a sumei de 1.800 lei aferentă premiilor acordate câştigătorilor concursului. La data de 20 mai 1388, numele municipiului nostru era pentru prima dată menţionat documentar într-un hrisov emis de cancelaria Domnitorului Mircea cel Bătrân, aflat la Mănăstirea Cozia. Data de 20 mai reprezintă unul din cele mai importante repere calendaristice ale comunităţii locale prin semnificaţia deosebită a evenimentului istoric aniversat. În anul 2018, se împlinesc 630 de ani de la prima atestare documentară a municipiului, fapt care se propune să fie marcat, pe lângă un complex de evenimente publice, şi prin alegerea unui logo distinct şi utilizarea sa pe documentele şi materialele promoţionale emise de Primăria municipiului în cursul acestui an. Beneficiile unei astfel de acţiuni constau, pe de o parte, în personalizarea aniversării, în acest fel, a primei atestări documentare a municipiului, iar pe de altă parte, în implicarea unui număr estimat mare de participanţi la concursul de selectare a unui logo specific.

Leave a Response