Reţinut de poliţişti după ce a furat din Germania bani şi bunuri de peste 20.000 de euro
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în executare, astăzi, un un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Germania pe numele unui vâlcean de 23 de ani, din orașul Bălcești. Oamenii legii l-au depistat pe tânăr, în localitatea Băbeni, acesta fiind urmărit internaţional, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit unui comunicat al PJ Vâlcea, la data de 16.07.2017, acesta a pătruns, prin efracție, în sediul unei firme din orașul Gunzburg din Germania, sustrăgând suma de 383,42 euro și alte bunuri în valoare de 20.000 de euro. De asemenea, în noaptea de 19/20 iulie 2017 a pătrus prin efracție, într-o altă locație din localitatea Aichach din Germania, de unde a sustras suma de 600 euro, un aparat de cafea în valoare de 50 euro și a cauzat un prejudiciu de aproximativ 2000 de euro prin forțarea ușilor și a ferestrelor din această clădire.
Poliţiştii vâlceni l-au prezentat pe suspect procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.