|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Peste 3.000 de elevi vâlceni participa la simularea Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a 

inspectorat scolar

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea organizează, în perioada 5-7 martie 2018, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) şi sunt aşteptaţi să participe un număr de 3234 elevi.

Calendarul simulării EN VIII 2018 are următoarea configuraţie: 5 martie – Limba şi literatura română, 6 martie – Matematică şi 7 martie – Limba şi literatura maternă. Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.

Conform metodologiei în vigoare, probele încep luni la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro. Corectarea lucrărilor va fi realizată de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea în baza unor bareme stabilite la nivel naţional, .

Atragem atenţia asupra faptului că notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Leave a Response