Regulament în Râmnicu Vâlcea privind supraimpozitarea pe clădirile şi terenurilor neîngrijite – proiect de modificare
Regulament în Râmnicu Vâlcea privind supraimpozitarea pe clădirile şi terenurilor neîngrijite – proiect de modificare
Art. 1. Obiectivul principal al prezentului regulament îl constituie asigurarea punerii în valoare și în siguranță a fondului construit prin atingerea următoarelor ținte: gestionarea eficientă a patrimoniului construit; punerea în siguranță a domeniului public; creșterea atractivității turistice şi investiționale; ridicarea conștiinței civice a cetățenilor care dețin imobile și proprietăți în clădiri clasificate LMI sau în zone construite protejate clasificate LMI. Art. 2. OBIECTUL REGULAMENTULUI îl constituie elaborarea cadrului legal local privind condițiile de impunere a supraimpozitării pe clădirile neîntreținute și terenurile neîngrijite de pe raza municipiului Râmnicu Vălcea. Art. 4. DEFINIȚII – Termenii utilizați în cuprinsul prezentului regulament au următorul înțeles: MONUMENT – construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic; NOTA TEHNICĂ DE CONSTATARE – document întocmit de reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Râmnicu Vâlcea – Compartimentul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal și reprezentanții Direcției Urbanism – Serviciul A.L.C.R.E., care constă în evaluarea vizuală a stării tehnice a elementelor clădirii, vizibilă dinspre domeniul public, prin care se stabilește categoria de impozitare a clădirii și punctajul acordat; SOMAȚIA – documentul întocmit și transmis imediat după realizarea notei tehnice, prin care proprietarului terenului-clădirii/unităţii individuale din clădirea neîngrijită, i se aduce la cunoştinţă că are obligaţia de a efectua lucrările care se impun în termenul stabilit, în caz contrar, i se va majora impozitul pe teren/clădire, la nivelul cotei de majorare stabilită de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea; PROPRIETARI – persoane fizice sau juridice de drept public sau privat care deţin în posesie imobile (teren și/sau clădiri); TRONSON DE CLĂDIRE – parte dintr-o clădire, separată prin rost, având aceleași caracteristici constructive. Art. 5. Prezentul regulament se aplică imobilelor, terenuri și clădiri neîngrijite din Municipiul Râmnicu Vâlcea, dar cu prioritate clădirilor: monumente istorice clasate sau situate în zone construite protejate clasificate pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) aprobate de Ministerul Culturii și publicate în Monitorul Oficial al României și specificate în Planul Urbanistic General aprobat prin HCL nr. 18/2013; aflate în zona ultracentrală și pe arterele principale ale Municipiului Râmnicu Vâlcea; aflate în diferite faze de construire și nefinalizate ce nu au autorizație de construire în valabilitate. Art. 6. Excepții: construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri (conform art. 453 pct.1, lit. b din H.G. nr. 1/2016și clădirile scutite de impozit conform art. 456 din Legea nr. 227/2015; clădirile aparținând persoanelor juridice aflate sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență; clădirile nefinalizate ale căror autorizații de construire au expirat, ce nu afectează imaginea urbanistică a orașului. ART. 7. Proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, sunt obligați, conform reglementărilor legale în vigoare, să asigure starea tehnică corespunzătoare a acestora, prin efectuarea lucrărilor de consolidare, restaurare, reparații curente și de întreținere. ART. 8. Starea tehnică și categoria de impozitare a clădirii, în procente, este stabilită de catre reprezentanții Municipiului Râmnicu Vâlcea, în urma întocmirii “Notei tehnice de constatare a clădirilor neîngrijite” – model prezentat în Anexa nr. 1. ART. 9. Se stabilește punctajul total, punctajul de referință, punctajul procentual și categoría de impozitare conform specificațiilor precizate în Anexa nr. 1, în raport cu starea tehnică a clădirii, atestată pe baza Notei tehnice de constatare. ART. 10. Identificarea clădirilor neîngrijite cu stare tehnică nesatisfăcătoare se va face în urma verificărilor şi constatărilor pe teren prin completarea Notei tehnice de constatare a clădirilor neîngrijite. ART. 11. Nota tehnică de constatare a clădirilor neîngrijite se întocmeşte de către reprezentanţii Poliţiei Locale a Municipiului Râmnicu Vâlcea – Compartimentul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal și reprezentanții Direcției Urbanism, respectiv funcționarii din cadrul direcției cu atribuții specifice de emitere a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire pentru fiecare zonă. Notele tehnice de constatare se vor întocmi în urma sesizărilor transmise de cetăţeni, de instituţii abilitate (Direcţia Judeţeană de Cultură, Inspectoratul Teritorial în Construcţii, etc.) sau la autosesizare. ART. 11,1. Pentru clădirile neîngrijite la care s-au stabilit punctaje totale de minim 30 puncte, se solicită prin adrese transmise la Direcția Economico-Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, datele de identificare a proprietarilor acestor clădiri, persoane fizice sau juridice (nume, prenume și adrese de domiciliu pentru persoane fizice, nume și adrese sedii sociale pentru persoane juridice). ART. 12. Proprietarii clădirilor pentru care s-au întocmit Note tehnice de constatare a clădirilor neîngrijite, în urma cărora s-a stabilit că prezintă o stare nesatisfăcătoare, vor fi somaţi ca în termen de 120 de zile lucrătoare să ia măsurile care se impun pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere/ reparare necesare. Termenul de 120 de zile lucrătoare se poate prelungi cu încă 60 de zile dacă proprietarii somaţi vor înștiința Poliţia Locală a Municipiului Râmnicu Vâlcea – Compartimentul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal despre obținerea unui Certificat de urbanism, în cazul în care lucrările de reparații necesare nu se încadrează în prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991. Somațiile pot fi trimise în perioada 15 februarie – 15 octombrie. ART. 13. Dacă proprietarii somaţi au efectuat lucrările necesare, vor înștiința Poliţia Locală a Municipiului Râmnicu Vâlcea – Compartimentul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal despre finalizarea lucrărilor. Lucrările efectuate în baza unei autorizaţii de construire se vor considera finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţia de construire şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. În urma înștiințării transmise de proprietari privind finalizarea lucrărilor, pentru lucrările care potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 50/1991 se pot executa fără autorizaţie de construire, reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Râmnicu Vâlcea – Compartimentul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal și reprezentanții Direcției Urbanism, respectiv funcționarii din cadrul direcției cu atribuții specifice de emitere a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire pentru fiecare zonă, vor întocmi o nouă notă tehnică de constatare a clădirilor neîngrijite, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1, iar dacă încadrarea stabilește tot o stare tehnică nesatisfăcătoare, se va aplica măsura supraimpozitării. ART. 14. În situația în care proprietarul/proprietarii somați au obținut o autorizație de construire, după comunicarea somației, și au anunțat începerea lucrărilor, măsura supraimpozitării se suspendă pe perioada de valabilitate a autorizației de construire cu condiția obținerii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. ART. 15. După întocmire, în termen de 15 zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 11, Nota tehnică de constatare a clădirilor neîngrijite se transmite Direcţiei Economico-Financiare din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Direcția Economico-Financiară va supune aprobării Consiliului Local proiectele de majorare a impozitelor, individual, pentru fiecare clădire în parte. ART. 16. Proprietarii terenurilor, sunt obligați, conform reglementărilor legale în vigoare, să asigure cultivarea acestora și protecția solului. ART. 17. Fișa de evaluare privind aspectul terenului, în procente, este stabilită de către reprezentanții Municipiului Râmnicu Vâlcea, în urma întocmirii “Notei tehnice de constatare a terenurilor neîngrijite” – model prezentat în Anexa nr. 2. ART. 18. Se stabilește punctajul total conform specificațiilor precizate în Anexa 2, în raport cu starea terenului, atestat pe baza fișei de evaluare din nota tehnică de constatare. ART. 19. Identificarea terenurilor neîngrijite se va face în urma verificărilor şi constatărilor pe teren prin completarea Notei tehnice de constatare – Anexa 2. ART. 20. Nota tehnică de constatare a terenurilor neîngrijite se întocmeşte de către reprezentanţii Serviciului Corp Control Primar – Inspectori Zonali. Notele de constatare se vor întocmi în urma sesizărilor transmise de cetăţeni, de instituții abilitate (Direcţia Judeţeană de Cultură, Inspectoratul Teritorial în Construcţii, etc.) sau la autosesizare. ART. 21. Identificarea proprietarilor și a terenurilor neîngrijite, se va face în urma verificărilor și constatărilor pe teren, de către persoanele stabilite la art.17, pe baza datelor din registrul agricol, a informațiilor puse la dispoziție de către Direcția Economico-Financiară și/sau alte instituții abilitate. ART. 22. Nivelul impozitului majorat se stabileşte prin Hotărărea Consiliului Local. ART. 23. În baza prevederilor Codului Fiscal şi a Hotărârii Consiliului Local pentru stabilirea impozitelor şi taxelor pentru anul următor, în cazul clădirilor și terenurilor stabilite ca fiind neîngrijite se poate aplica majorarea impozitului. ART. 24. Măsura impozitului majorat se aprobă de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, individual pentru fiecare clădire și teren în parte, şi se aplică tuturor proprietarilor din imobil începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost adoptată hotărârea. ART. 25. Hotărârea Consiliului Local, Decizia de impunere a impozitului majorat pentru clădirea neîngrijită şi Nota tehnică de constatare se transmite proprietarului/proprietarilor cladirii/tronsonului de clădire, prin grija Direcţiei Economico-Financiare din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. ART. 26. Proprietarii clădirilor și/sau terenurilor neîngrijite au obligaţia notificării către Primărie a oricăror măsuri de remediere luate, în caz contrar impozitul majorat se aplică automat şi în anii fiscali următori la nivelul cotei de majorare stabilită de către Consiliul Local. ART. 27 În situaţia în care proprietarii clădirilor și/sau terenurilor neîngrijite comunică luarea măsurilor de remediere, reprezentanţii desemnați ai autorităţii administrației publice locale vor verifica starea tehnică a acestora prin întocmirea unei noi Note tehnice de constatare, pe baza căreia se va stabili păstrarea/sistarea măsurii impozitului majorat.