|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Mircia Gutau: Romprest Energy nu şi-a îndeplinit atribuţiile! 

f_350_200_16777215_00_images_gutau_etalon

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ca urmare a numeroaselor sesizări transmise prin intermediul reţelelor de socializare referitoare la starea deplorabilă în care se aflau multe puncte de colectare a deşeurilor gestionate de Romprest Energy, luni, 12 martie, inspectorii zonali coordonaţi de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au derulat o acţiune de control la cele aproximativ 200 astfel de spaţii din municipiu. Din păcate, cele sesizate s-au dovedit a fi adevărate, constatările în teren relevând faptul că, în aproape 90% din cazuri, Romprest Energy nu şi-a îndeplinit atribuţiile, punctele de colectare fiind negolite, iar unele din acestea de-a dreptul îngropate în mormane de gunoi.

În această situaţie, în temeiul HCL nr. 278/2015 privind actualizarea Regulamentului de salubrizare a municipiului, au fost aplicate, doar într-o singură zi, 8 amenzi fiecare în valoare de 1.000 de lei. Acţiunea de control a modului în care această societate comercială îşi face treaba în Râmnicu Vâlcea şi respectă prevederile contractuale va continua, iar orice alte abateri de acest fel vor fi drastic sancţionate.

Cetăţenii municipiului sunt rugaţi să sesizeze cu promptitudine toate aspectele negative derivate din activitatea de ridicare a deşeurilor de la punctele de colectare prestată de Romprest Energy pentru a le putea sancţiona corespunzător. În acelaşi timp, doresc să îi asigur pe toţi locuitorii Râmnicului că, încadrându-ne în prevederile contractuale şi în contextul legislativ în domeniu, Primăria municipiului nu va mai permite acestei societăţi comerciale să îşi bată joc de o întreagă comunitate locală!

 

Mircia Gutău,

Primar

One Response to Mircia Gutau: Romprest Energy nu şi-a îndeplinit atribuţiile!

  1. DE CE NU REZILIATI CONTRACTUL ?!?

    DACA FIRMA GALONATILOR, CARE S-AU IMBOGATIT PE SPINAREA OAMENILOR, NU-SI RESPECTA OBLIGATIILE ASUMATE PRIN CONTRACT, ATUNCI, DE CE NU PROCEDATI LA REZILIEREA ACESTUIA ???!!!???

     

Leave a Response