Razie de amploare a Poliţiei în sudul judeţului Vâlcea
În data de 16 martie 2018, zeci de poliţişti de la Rutieră şi Criminalitate Economică au descins în zona adiacentă a drumurilor publice din mediul rural, respectiv în zona Bălceşti – Măciuca – Diculeşti – Făureşti – Laloşu – Fârtăteşti – Lădeşti, pentru verificarea legalităţii transporturilor de mărfuri și a activităţilor economice. Ca urmare, au fost aplicate un număr de 35 sancţiuni contravenţionale, din care 27 la regimul circulaţiei, respectiv 12 pentru nefolosirea centurii de siguranţă și 5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, precum și 8 alte sancţiuni contravenționale pe linie economică, toate în valoare de 20.730 lei. De asemenea, a fost reţinut un permis de conducere pentru consum de alcool şi un certificat de înmatriculare.