Ora Pământului va fi marcată şi la Râmnicu Vâlcea
Municipiul Râmnicu Vâlcea va marca, şi la ediţia de anul acesta, cea mai mare acţiune voluntară de mediu din lume – Ora Pământului. Primăria a răspuns astfel invitaţiei adresată de organizatorii naţionali ai evenimentului şi a pregătit, împreună cu partenerii săi, pentru seara zile de 24 martie, între orele 20.30 – 21.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân, un program divers de activităţi. Vor fi prezenţi ca protagonişti elevi de la Liceul Sanitar ”Antim Ivireanul”, de la Palatul Copiilor şi cercetaşii din Centrul Local ”Mircea cel Bătrân”, iar în cadrul Programului Naţional Cantus Mundi coordonat de Corul Naţional de Cameră Madrigal-Marin Constantin, tinerii solişti ai Corului ”Cantus” al Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” vor oferi un recital coral cu piese de mare popularitate. Evident, iluminatul în spaţiul public central al oraşului va fi oprit în timpul Orei Pământului, ca şi la sediul administraţiei locale municipale. Primăria a transmis mai multe zeci de adrese societăţilor comerciale şi instituţiilor publice din municipiu invitându-le să marcheze acest eveniment prin stingerea iluminatului în data de 24 martie, între orele 20.30 – 21.30, acelaşi apel fiind adresat şi tuturor locuitorilor oraşului. O solicitare a fost transmisă şi către furnizorul de energie electrică pentru a măsura consumul de energie electrică din timpul Orei Pământului 2018, în vederea comparării acestuia cu consumul dintr-o zi obişnuită.