|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Criminalul din Vâlcea a pus-o pe iubita lui să își sape singură groapa 

img

Audierea lui Cristian Liviu Iacob, criminalul din Vâlcea care și-a ucis concubina și apoi a îngropat-o în zona Goranu – Valea Stăncioiului, a scos la iveală detalii terifiante. Orbit de gelozie acesta i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit după ce, în prealabil, o pusese să își sape singură groapa. Crima a ieșit la iveală întâmplător cu ocazia unei descinderi a polițiștilor antidrog. Liviu Cristian Iacob a fost de două ori sub control judiciar pentru consum de droguri.

Cu ocazia audierilor, ucigașul Liviu Cristian Iacob le-a povestit anchetatorilor ce s-a întâmplat pe 21 martie 2018, când a avut loc crima. Potrivit unor surse apropiate anchetei, în seara acelei zile, în jurul orelor 22.00, a observat-o pe concubina lui pe o terasă fast-food din Râmnicu Vâlcea.

Claudia Roxana Mărdărășanu, deși cu o seară înainte fusese agresată de el (n.n. – prezenta mai multe răni de cuțit și depusese plângere la Poliție împotriva lui) a acceptat să discute cu el. Era însărcinată. Acesta ar fi rugat-o să îl ajute că i-au murit niște câini la adăpostul de animale pe care îl avea la Fețeni, județul Vâlcea, și trebuia să-i îngroape.

Premeditare

„Probatoriul administrat a relevat faptul că, în data de 20 martie 2018, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a agresat-o pe victima M.C.R. lovind-o cu un cuţit tip briceag la nivelul mâinilor şi coapselor. Urmare a acestui conflict, victima i-a făcut cunoscută inculpatului intenţia de a înceta relaţia cu acesta, astfel că în data de 21 martie 2018, inculpatul a achiziţionat un cuţit de la un magazin situat în apropierea domiciliului său, luând hotărârea de a suprima viaţa victimei”, se arată în comunicatul Parchetului Tribunalului Vâlcea.

Având cuţitul asupra sa, criminalul și victima au mers împreună până pe platoul de la periferia orașului Râmnicu Vâlcea, din zona Goranu, punctul „Valea Stăncioiului”. Cei doi au mers împreună prin pădure până în apropierea unui pârâu. Aici, sub pretextul că trebuie să facă o groapă pentru a îngropa câinii au început să sape. Ar fi întrebat-o dacă l-a înșelat și al cui este copilul. Răspunsul acesteia l-a înfuriat la culme, iar individul a lovit-o de mai multe ori cu pumnii, după care i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, provocându-i fetei decesul.

Superficialitate

„Cu privire la plângerea depusă anterior la poliție de tânăra ucisă, fac următoarele precizări: la data de 21 martie, noaptea, fata a depus plângerea la Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind înregistrată și fiind demarate verificări. Astfel, polițiștii i-au căutat pe cei doi pentru audiere, dar nu au fost găsiți. Au fost audiate persoane din anturajul celor doi, care nu au putut da prea multe relații. Nu s-a reclamat în niciun fel dispariția fetei, crima fiind descoperită doar în urma investigațiilor poliției și acțiunilor care au avut loc marți, 18 aprilie 2018”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete.

Crescuți la casa de copii

Claudia Roxana Mărdărășanu a fost un suflet abandonat. Din 1999, când s-a născut, a fost în plasament la DGASPC Vâlcea la un asistent maternal, până când a împlinit vârsta de 18 ani, adică în mai 2017. În acelaşi an, în luna septembrie, tânăra a dat naştere unui copil, pe care l-a abandonat la DGASPC Vâlcea. Cel care i-a curmat zilele a crescut tot în orfelinat. La 16 ani a fugit de la Centrul de Plasament și, de atunci, își făcea veacul într-un bloc din zona Ostroveni. Polițiștii au aflat despre oribila crimă de la un prieten de-al tânărului, căruia i s-a destăinuit după mai multe pahare de băutură. Când a văzut polițiștii individul s-a dus glonț la ei. „Stați să vă spun despre crimă!”, le-ar fi zis el. Acesta le-a spus că Liviu i s-a plâns că groapa era prea mică și a fost nevoit să o înghesuie pe tânăra ucisă. Luat la întrebări, criminalul a recunoscut. În prezent, Liviu Cristian Iacob a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor deosebit de grav.

Sursa: evz.ro

 

 

Leave a Response