Bibliotecile publice din Pietrari si Pausesti Maglasi, premiate de EOS România
Campania Hai pe Net 2018 s-a focalizat pe cele două direcții mari prioritare de incluziune digitală: în primul rând pe atragerea persoanelor care nu au folosit niciodată un calculator sau internetul și în al doilea rând pe promovarea unor instrumente online care să ajute tinerii să-și evalueze competențele digitale și să își crească șansele de angajare.Pe lângă aceste obiective, participanții la campanie au putut învăța despre importanța securității online, despre importanța accesibilității web, putându-și evalua gratuit competențele digitale prin simularea unor examene oficiale Certiport.
Detalii legate de evenimentele derulate la Pietrari în săptămâna ”Hai pe net”, tipul activităților, numărul final de persoane care au participat la evenimente, imagini realizate pe parcursul evenimentelor derulate zilnic, puteți viziona urmărind filmul de prezentare al campaniei :”Hai pe net” 2018 / Pietrari
Pentru tot efortul depus în cadrul acestei campanii Biblioteca Pietrari a primit 4 certificate de participare la campania europeană ALL DIGITAL WEEK, certificate care atestă implicarea instituției noastre în campania de incluziune digitală prin organizarea a 4 evenimente distincte derulate înperioada campaniei, aceste certificate fiind acordate tuturor celorlalte organizații europene ce au ”fost pe NET” în săptămâna 19-25 martie 2018.
Pe de altă parte, competiția între organizatorii campaniei ”Hai pe net” din acest an a fost deosebit de strânsă, participând la aceasta 311 parteneri din România, de la grădinițe până la licee de informatică și de la e-centre sau biblioteci comunale până la biblioteci municipale și județene.
În acest an, premiile pentru cele mai bune fotografii realizate în timpul unei activități Minecraft Education Edition au fost acordate în mod egal la două biblioteci vâlcene, și anume, în ordine alfabetică:
|
– Biblioteca Publică Păușești-Măglași
Alte biblioteci premiate au fost: Biblioteca Municipală Medgidia Filiala Nord, la categoria „Cea mai bună fotografie ce ilustrează cu succes cursul Cybersecurity” și Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi din Iași, la categoria „PRIMUL CLIC – cel mai bun video”.
Mai multe amănunte găsiți la adresa https://www.facebook.com/EOS-Romania-191763880886837/?hc_ref=ARSOafc2ukUtaHITyd_7exX6VP7vfc52vGIf0kL8q5ZKi6ZkmyYl5eUhEsnMPBCj5lM&fref=nfDeși conectivitatea a înregistrat o creștere bună în România pe parcursul anului 2016, capitolele Capital Uman, Utilizarea Internetului, Integrarea Tehnologiilor Digitale și Serviciile Publice Digitale ne situează în continuare printre ultimii în Europa, ceea ce înseamnă că eforturile noastre, ale tuturor celor implicați în educația și incluziunea digitală, trebuie să continue.
Bibliotecar,
Crina Popescu