Sparle si soparle, 03.05.2018
- Consilierul local liberal Grigore Crăciunescu s-a aflat în stare de incompatibilitate la şedinţa Consiliului Local de joi, 26 aprilie, atunci când a votat penttu suplimentarea unui teren concesionat societăţii Diana, firmă ce se „înrudeşte” chiar cu… numitul Grig Crăciunescu. Aspectul a fost sesizat de primarul Mircia Gutău (care i-a atras atenţia lui Grig că îi este dator cu o bere), însă a fost prea târziu pentru că secretarul Ion Didoiu deja numărase voturile, inclusiv pe al lui Grigore Crăciunescu. De peste 20 de ani, SC Diana SRL deţine, prin concesiune, în centrul Râmnicului un teren în suprafaţă de 56 mp, dar în urma măsurătorilor efectuate în vederea reamenajării spaţiului, s-a constatat ca suprafaţa aferentă concesiunii este de 73 mp.
- Zilele trecute, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind eliberarea din funcția de procuror șef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, delegată în funcția de procuror șef Secție urmărire penală la această unitate de parchet a doamnei Viorica Oprea (pensionare), precum şi decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea a doamnei Carmen Cristiana Ilina (pensionare, la data de 1 mai 2018).
- Nu este pentru prima dată când consilierii judeţeni PNL votează împotriva unor directori liberali sau cu afinităţi politice apropiate, dar vineri, la şedinţa ordinară, şi-au dat din nou „arama pe faţă” când au votat contra proiectului de hotărâre privind aprobarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă ale membrilor consiliului de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, regie condusă de (fostul!) liberal Nicolae Vălimăreanu. Mare „pagubă-n ciuperci” dacă mai este membru sau nu al PNL…
- Luând exemplul probabil de la „biciclistul” Klaus Iohannis, fostul primar interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, este văzut destul de des prin oraş la… ghidonul unei biciclete. Este un model bun care trebuie urmat şi de alte VIP-uri din judeţ pentru a mai descongestiona, astfel, traficul rutier sufocant din municipiul Râmnicu Vâlcea şi nu numai….